x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iniţiativă lingvistică: Eroare tehnică legislativă=prostie!

Iniţiativă lingvistică: Eroare tehnică legislativă=prostie!

de Cristi Severin    |    20 Oct 2010   •   00:00

Concret, faptele stau în modul următor, la primele ore ale dimineţii... te trezeşti cu ştirea că în momentul în care toate cresc, s-a găsit TVA-ul la alimentele de bază să scadă!

Cum erai deja la a doua cafea, cu greu te mai puteai găsi sub plapumă, şi nu aşa cum ar fi trebuit, în câmpul muncii - adânc ancorat în meandrele concretului, dar te freci încă o dată la ochi, poate dispare de sub ei actul legislativ adoptat, mult prea dătător de optimist pentru a fi concretizat la ora actuală în România.

Şi totuşi, vreme de vreo juma' de oră, în România exista posibilitatea ca sub dictatura democratică a legii, TVA-ul la alimentele de bază să devină aidoma lui Boc, mititică,  şi o altă lege să lase pensionarii să supravieţuiască, prin neimpozitarea pensiilor mai mici de douăzeci de milioane de lei, vechi.

Fatalitate! N-a fost să fie! Barbarii de tirani, moguli ai presei din România, îi adânciseră în somnul cel de moarte pe vajnicii democrat-liberali, dar cât credeau c-o să le meargă aşa?  Portocalii şi vigilenţi, mai sus-menţionaţii au sărit peste gustarea de dimineaţă de la cantina Parlamentului, şi aprinzând prin vocile lor focul generator de cenuşă, de pus în cap, au motivat că s-a produs... o eroare tehnică legislativă!

Eroare? Nicicum, e mai mult oroare, faţă de modul de activitate al deputaţilor PDL, gregar, similar celei din galeriile de fotbal în care vocea tribunei repetă mimetic ce-a zis măgăoaia cocoţată pe gard, fără a mai obosi gândind.

Din intervenţiile televizate, noi aştia care am dat cu ştampila în buletinul de vot, aflăm că unii dintre aleşii noştri nu sunt acolo pe cârca propriei conştiinţe, ci au nevoie de stimulente, ca tot e un cuvânt la modă, din partea liderului de grup, care dă startul indicând opţiunea de vot prin ridicarea sau coborârea degetului, precum Cezar în arena galdiatorilor pe vremuri... Deh, suntem gintă latină!
La gestul pavlovian nu putea să nu subscrie şi Executivul, prin onor reprezentantul său ministrul de Finanţe al României, domnu' Miliţianu, pardon Ialomiţianu, care s-a desolidarizat de actul comis, prin aceeaşi invocare a erorii...
Rezolvarea acestei situaţii penibile în care s-au afundat deputaţii portocalii a venit imediat! Urmărind întocmai doctrina "io te-am făcut, io te omor", legea proaspăt adoptată nu va vedea lumina tiparului în Monitorul Oficial, fiind faultată la "masa verde" a Preşedinţiei, prin diverse tertipuri birocratice. Era să trăim bine, dar şi-au dat seama!

Neavând la îndemână niciun alt mod de manifestare,  decât cel pre calea vorbelor scrise, comis acum, întîmplarea de cu seară nu se poate concretiza decât într-un singur mod, propunând DEX-ului un sinonim prostiei... eroare tehnică legislativă. Poate aşa, avetizaţi fiind, cei din "Camera Derutaţilor" îşi vor folosi mai mult mintea...

×
Subiecte în articol: observator