Convoiul a fost însoţit de rudele defunctului printre care s-au aflat cei doi fii ai lui Cioabă, Dorin şi Daniel, proclamaţi ca regi ai romilor cu puţin timp înainte de slujba de înmormântare. în coloană s-au mai alăturat reprezentanţi ai comunităţilor de romi din mai multe zone ale ţării.
"Îl urmăm pe Florin Cioabă până la cimitir, iar de acolo îl vor urma faptele sale", a spus unul dintre pastorii care au predicat înainte de plecarea cortegiului spre cimitir.
Pe drum, romii au respectat tradiţia şi au aruncat cu bani de metal la principalele intersecţii. Cavoul în care a fost înmormântat Florin Cioabă este realizat din granit roşu, iar crucea este din granit negru. Pe o parte a monumentului este menţionat faptul că Florin Cioabă era regele internaţional al romilor, iar pe cealaltă parte este înscris un mesaj religios din partea familiei. Procesiunea religioasă s-a desfăşurat fără incidente.
------------------------------
Romii vor avea doi regi, de acum înainte, a anunţat Dorin Cioabă în timpul ceremoniei de înmormântare a tatălui său, Florin Cioabă, care are loc, azi, în Sibiu. Dorin Cioabă, fiul cel mare, va asuma titlul de rege internaţional al romilor, urmând să reprezinte interesele romilor din toată lumea, în timp ce Daniel Cioabă, fiul cel mic, va rămâne regele romilor din România.
Astfel, coroana rămasă de la Florin Cioabă va fi primită de Daniel Cioabă, pentru Dorin Cioabă fiind făcută o coroană nouă.
Slujba de înmormântare a auto-intitulatului rege Cioabă a avut loc în casa acestuia din Sibiu. Trupul neînsufleţit al Florin Cioabă a fost scos din casă şi aşezat, apoi, pe un car alegoric, de fapt, un TIR cu platforma acoperită cu mătase albă, sicriul fiind aşezat la mijloc, în timp ce în partea dinspre capul tractor au stat pastorii, iar în cea opusă familia, cei doi fii ai lui Florin Cioabă, încoronaţi regi, nepurtând coroanele pe cap.
Cu puţin timp înainte de ora 15.00, cortegiul a plecat spre Cimitirul Municipal, pe carul alegoric aflându-se unele rude ale lui Florin Cioabă, dar şi agenţi de pază, poliţiştii blocând complet Şoseaua Alba Iulia.
În faţa carului alegoric a mers o fanfară, aproximativ 2.000 de persoane mergând în urma TIR-ului.
Citește pe Antena3.ro