x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Înscăunarea noului Arhiepiscop Mitropolit de București, Mons. Aurel Percă

Înscăunarea noului Arhiepiscop Mitropolit de București, Mons. Aurel Percă

de Magdalena Popa Buluc    |    09 Ian 2020   •   14:08
Înscăunarea noului Arhiepiscop Mitropolit de București, Mons. Aurel Percă

Sâmbătă, 11 ianuarie 2020, Mons. Aurel Percă, numit de Papa Francisc în oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București, va fi înscăunat în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrate la ora 10:30 în Catedrala Sf. Iosif din Capitală.

Prin această celebrare, ÎPS Aurel Percă ia în primire canonică Arhidieceza Romano-Catolică de București, pe care o va conduce de acum înainte ca Arhiepiscop Mitropolit. Totodată, Mons. Ioan Robu, căruia Papa Francisc i-a acceptat renunțarea la oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București, după ce a ajuns la vârsta canonică de 75 de ani, va deveni Arhiepiscop Mitropolit emerit.

La eveniment vor participa câteva mii de credincioși și peste 200 de preoți, 2 cardinali, 24 de episcopi catolici, autorități civile și politice, reprezentați ai ambasadelor și cavaleri ai Ordinului de Malta. De asemenea, vor fi prezenți ÎPS Nifon al Arhiepiscopiei Târgoviștei, din partea Bisericii Ortodoxe Române, ÎPS Hagopian Datev, Episcop al Arhiepiscopiei Armene din România, Dr. Daniel Zikeli, Episcop-vicar al Bisericii Evanghelice C.A. din România, și Aurel Vainer, Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Papa Francisc a acceptat pe 21 noiembrie 2019 renunțarea Mons. Ioan Robu la oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București și l-a numit la conducerea Arhidiecezei Romano-Catolice de București pe Mons. Aurel Percă, până atunci Episcop auxiliar în Dieceza de Iași. În această perioadă, de la data numirii şi până la luarea în primire a Arhidiecezei de către noul Arhiepiscop Mitropolit de București, din voinţa Sfântului Părinte, Arhidieceza a fost condusă de ÎPS Ioan Robu, ca Administrator Apostolic.

Dorind tuturor popoarelor și oamenilor pace adevărată din cer și iubire curată în Domnul – arată Papa Francisc în decretul de numire a Mons. Aurel Percă –, fiind noi rânduiți în misiunea Sfântului Petru ca să cârmuim mersul întregii Biserici, ne străduim cu deosebită grijă să punem Păstori capabili în fruntea fiecărei circumscripții catolice. Deoarece de curând Arhidieceza de București a ajuns lipsită de legitimul ei Păstor, după ce Înaltul ei Arhiepiscop Ioan Robu, care timp de aproape 30 de ani a condus cu zel această turmă pe calea mântuirii, și-a depus mandatul de conducător al ei, noi ne grăbim să punem în fruntea ei un nou Întâistătător în cele sfinte, pentru ca ea să nu aibă de suferit.

Iar Tu, Venerabile Frate – continuă Sfântul Părinte, adresându-se Mons. Percă –, care timp de 20 de ani, în dieceza de Iași, ai împlinit cu sârguință îndatoririle episcopale, te arăți înzestrat din belșug cu calitățile umane și preoțești: te considerăm deci potrivit ca să-ți încredințăm această misiune importantă.

Prin urmare, după avizul Congregației pentru Episcopi, Noi, cu autoritatea noastră apostolică, eliberându-te de îndatoririle anterioare ale Scaunului și funcției de Episcop Auxiliar, te numim Arhiepiscop Mitropolit de București, conferindu-ți toate drepturile și obligațiile acestei misiuni, în conformitate cu normele dreptului canonic.

În mod corespunzător, vei aduce la cunoștința clerului și poporului această numire a ta, pentru ca încă de la început să te recunoască și să te primească drept Păstor legitim, iar prin orice faptă bună și mai ales prin rugăciune să te ajute să-ți îndeplinești misiunea apostolică.”

Noul Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, Mons. Aurel Percă are 68 de ani şi s-a născut 1951, la Săbăoani, judeţul Neamţ. Este preot din 1979 şi a fost consacrat episcop în 1999, în noua catedrală romano-catolică din Iaşi, Mons. Ioan Robu fiind unul dintre episcopii consacratori. Deviza sa episcopală este „In caritate radicati et fundati! – „Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire”, fiind luată din Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Efeseni (3,17). În cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER) este  membru în Consiliul Administrativ al Conferinţei, conduce Comisia pentru Operatori Sanitari și Comisia pentru Învăţământ, și este delegat al CER pentru romano-catolicii de limbă română din străinătate.

 

Stema episcopală

Conform tradiției heraldice a Bisericii Catolice, stema unui arhiepiscop mitropolit este alcătuită din: scut; o dublă cruce arhiepiscopală cu cinci pietre preţioase; pălăria de prelat cu două cordoane, care au 20 de canafuri de culoare verde, câte zece pe fiecare parte; un palium alb cu cruci negre (semn al demnității arhiepiscopului mitropolit), așezat în partea de jos a scutului; o banderolă pe care este înscris motoul arhiepiscopului.

Interpretarea stemei

Arhiepiscopul Mitropolit Aurel Percă a păstrat motoul ales cu ocazia numirii sale ca Episcop auxiliar de Iaşi, „in caritate radicati et fundati” („înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire”) din Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Efeseni 3,17, indicând programul său de viaţă şi de apostolat centrat pe misterul carităţii. De asemenea, au fost păstrate cele două câmpuri, partea de sus cu culoare roşie cu monograma lui Cristos (indicată de literele X şi P din alfabetul grec) şi partea de jos, cu un fundal alb-albastru, peste care este aşezată o stea de culoare aurie cu opt raze.

Culoarea roşie din câmpul superior este culoarea iubirii şi a sângelui: iubirea intensă și absolută a lui Cristos, Preotul Veşnic, care îşi varsă sângele din iubire faţă de oameni, şi care, în acelaşi timp, aminteşte de iubirea de care trebuie să dea dovadă episcopul în păstorirea diecezei încredințate spre păstorire.

Fundalul alb-albastru al părţii de jos a stemei face trimitere la Preasfânta Fecioară Maria şi la steagul diecezei de origine a Arhiepiscopului, Dieceza de Iaşi. Legătura cu Preasfânta Fecioară porneşte şi de la faptul că episcopul s-a născut într-o zi mariană, a primit consacrarea episcopală în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, şi a fost numit arhiepiscop mitropolit tot într-o sărbătoare mariană (21 noiembrie, Prezentarea la Templu a Mariei). Culoarea stelei este aurie pentru a arăta că voinţa Domnului a fost perfect îndeplinită de Maria, aşa cum şi episcopul este chemat la o slujire fidelă şi generoasă inspirată din motive de iubire („radicati et fundati in caritate”). Steaua este şi o trimitere la Maria, căreia episcopul îi încredinţează slujirea lui episcopală.

Elementele înscrise în scut vor să prezinte o viziune asupra acțiunii pastorale a episcopului, marcată de slujire în relație cu iubirea lui Cristos în centru și cu referire la exemplul Preacuratei Fecioare Maria.

Elementele noi care apar în stema Arhiepiscopului sunt crucea arhiepiscopală („patriarhală”) și paliumul.

Crucea din stemă, numită și „patriarhală”, cu două brațe transversale, identifică demnitatea arhiepiscopală; specialiştii în heraldică interpretează braţul cel scurt ca fiind semnul cu inscripția „INRI” pus pe cruce la momentul răstignirii lui Isus. În mod obişnuit vârfurile braţelor crucii arhiepiscopale sunt marcate cu cinci pietre preţioase, de culoare roşie, simbolizând cele cinci răni ale lui Isus.

Paliumul este un veșmânt liturgic, tipic arhiepiscopilor cu jurisdicție metropolitană adică a arhiepiscopilor care prezidează o provincie ecleziastică cu una sau mai multe episcopii, numite sufragane. Conform unor interpretări, paliumul reprezintă mielul purtat pe umeri de Bunul Păstor, iar cele două benzi terminale din mătase neagră simbolizează copitele, reprezentând Mielul răstignit pentru mântuirea întregii omeniri. Prin tradiție străveche, paliumul este confecţionat din lâna a doi miei albi, care sunt binecuvântați pe 21 ianuarie în Bazilica Sfânta Agneza din Roma. Toate paliumurile sunt binecuvântate de Papă la solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul şi înmânate arhiepiscopilor mitropoliţi nou numiţi, care i-au făcut o cerere expresă. Ulterior, paliumul este impus arhiepiscopului mitropolit în sediul propriu de către nunţiul apostolic local.

Acest veșmânt este simbolul unei legături speciale cu Papa și, de asemenea, exprimă puterea pe care, în comuniunea cu Biserica Romei, arhiepiscopul mitropolit o dobândește prin drept în jurisdicția sa.

 

×
Subiecte în articol: Aurel Percă