x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator INSP: În săptămâna 9 - 15 mai, 42,5% din cazurile de COVID, în Capitală, Cluj, Timiş, Braşov şi Iaşi

INSP: În săptămâna 9 - 15 mai, 42,5% din cazurile de COVID, în Capitală, Cluj, Timiş, Braşov şi Iaşi

18 Mai 2022   •   17:35
INSP: În săptămâna 9 - 15 mai, 42,5% din cazurile de COVID, în Capitală, Cluj, Timiş, Braşov şi Iaşi
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 9 - 15 mai, 42,5% din cazurile de COVID au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj, Timiş, Braşov şi Iaşi.

Potrivit Raportului săptămânal de supraveghere, 43,7% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate.

Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 50% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.

48,8% din totalul deceselor de COVID au fost înregistrate în Bucureşti, Dolj, Galaţi, Bacău, Călăraşi, iar 65,9% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

INSP precizează că, de la începutul pandemiei de COVID-19 şi până în prezent, 86,4% din totalul deceselor au fost înregistrate la persoane peste 60 ani. 54,6% din decese au fost la bărbaţi.

93,6% din cei decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată. 

×