x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator INSP: 11 persoane au decedat săptămâna trecută din cauza gripei

INSP: 11 persoane au decedat săptămâna trecută din cauza gripei

de Redacția Jurnalul    |    05 Feb 2026   •   20:15
INSP: 11 persoane au decedat săptămâna trecută din cauza gripei
Sursa foto: Numărul deceselor provocate de gripă în România, în creștere

Un număr de 11 persoane au murit săptămâna trecută în ţară din cauza gripei, a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică.

De la începutul sezonului au fost raportate 68 de decese cauzate de gripă.

"În săptămâna 26 ianuarie - 1 februarie, 112.896 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 7,6% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (104.973) şi cu 34,7% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (172.877). Variaţia în minus faţă de media calculată de 132.435 a cazurilor din ultimelor sezoane (2018 - 2025, fără sezoanele pandemice) a fost de 14,8%.", a transmis INSP.

În aceeaşi perioadă, s-au înregistrat 9.039 cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 8.499 înregistrate în săptămâna precedentă şi cu 12.583 în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi de 1,6 ori mai multe faţă de media ultimelor cinci sezoane (5.555).

În acelaşi interval s-au înregistrat 209 cazuri de gripă confirmată de laborator (57 cu virus gripal AH3, 13 cu virus gripal AH1, 137 cu virus gripal A nesubtipat şi două cu virus gripal B).

Până la data de 1 februarie au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.300.994 de vaccinări antigripale (1.274.242 fiind pentru grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat), din care 6.091 vaccinări antigripale în farmaciile comunitare autorizate.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: insp persoane decedat gripă
Parteneri