x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coronavirus, bilanț săptămânal: 35,3% dintre decese în Bucureşti, Maramureş, Suceava, Timiş și Bihor

Coronavirus, bilanț săptămânal: 35,3% dintre decese în Bucureşti, Maramureş, Suceava, Timiş și Bihor

04 Feb 2021   •   13:03
Coronavirus, bilanț săptămânal: 35,3% dintre decese în Bucureşti, Maramureş, Suceava, Timiş și Bihor

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat joi că 35,3% din totalul deceselor la persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate, în săptămâna 25-31 ianuarie, în Bucureşti şi în judeţele Maramureş, Suceava, Timiş, Bihor.

Potrivit raportului săptămânal, 35,8% din totalul cazurilor de infectare sunt din Bucureşti, Timiş, Cluj, Maramureş, Braşov.

De la începutul pandemiei până în prezent, 1 din 66 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical.

Conform INSP, 85,1% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59,9% din decese au fost la bărbaţi.

Acelaşi raport arată că 95,2% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată. 

×