x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Vaslui a dat peste 900 de sancţiuni şcolilor din judeţ

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Vaslui a dat peste 900 de sancţiuni şcolilor din judeţ

de Agerpres    |    24 Sep 2014   •   17:11
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Vaslui a dat peste 900 de sancţiuni şcolilor din judeţ
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Multe dintre şcolile din judeţul Vaslui nu respectă regulile de prevenire şi stingere a incendiilor, atrag atenţia reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Podul Înalt". În urma controalelor efectuate în şcoli, de la începutul anului şi până în prezent, au fost depistate 1.236 de încălcări ale normelor de prevenire a incendiilor, dintre care au fost soluţionate pe loc doar 261.

"Pentru neregulile găsite, pompierii au aplicat 933 de sancţiuni, dintre care 931 avertismente şi 2 amenzi în cuantum de 1.000 lei. Au fost constatate nereguli de natură organizatorică, printre care neobţinerea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu pentru lucrările noi, precum şi la schimbarea destinaţiei unor spaţii în unitate de învăţământ, nerealizarea unui sistem operativ de observare şi anunţare a incendiului sau de alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, cpt. Petru Iftene.

Potrivit sursei citate, cele mai multe nereguli descoperite în şcoli sunt de natură tehnică.

În şcoli şi grădiniţe nu se asigură presiunea minimă necesară pentru funcţionarea la parametrii normali a instalaţiilor de hidranţi interiori, precum şi echiparea acestora conform normelor, există instalaţii electrice cu defecţiuni şi improvizaţii şi fără protecţia corespunzătoare faţă de materialele combustibile pe care sunt amplasate şi nu se asigură verificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor cu personal atestat la termenele stabilite de producător. Totodată, coşurile de evacuare a gazelor arse din centralele termice nu sunt protejate, nu sunt realizate instalaţii de iluminat de securitate pentru evacuare şi iluminat de siguranţă pentru intervenţie la unele centralele termice, iar instalaţiile de captare şi scurgere la pământ a descărcărilor electrice atmosferice cu care sunt echipate construcţiile nu sunt menţinute în stare de funcţionare, anumite componente ale acestora fiind scoase din uz.

La unele şcoli există şi nereguli de natură constructivă, care sunt foarte greu de remediat. Cu ocazia controalelor, pompierii au constat că unele unităţi şcolare din judeţ au blocate căile de evacuare în caz de incendiu, au scări de evacuare construite din materiale care ard foarte uşor sau deţin din construcţie uşi care se deschid în sensul invers faţă de cel al deplasării către exterior, lucru care ar îngreuna semnificativ evacuarea în urma unui eventual dezastru.

Pe timpul controalelor de prevenire s-au executat exerciţii practice de evacuare şi intervenţie, vizând în principal alarmarea, evacuarea utilizatorilor şi a bunurilor de valoare din construcţii, precum şi organizarea intervenţiei de stingere cu personalul de la locul de muncă, pentru acţionarea coordonată în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.  

×
Subiecte în articol: vaslui