x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Instanţa supremă a reluat dezbaterile în dosarul FNI

Instanţa supremă a reluat dezbaterile în dosarul FNI

13 Apr 2009   •   00:00

Astăzi, au fost reluate dezbaterile în dosarul FNI, după ce, la termenul anterior, judecătorii au avertizat că vor judeca acest proces, indiferent de situaţia juridică a inculpailor, informează Mediafax.

Dosarul FNI a ajuns în faza de recurs la ICCJ, după ce Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o pe Ioana Maria Vlas la 10 ani de închisoare, pedeapsă scăzută de la 13 ani, pe motiv că aceasta a fost sinceră atât pe parcursul anchetei cât şi al procesului FNI şi pentru că s-a prezentat la instanţă chiar şi după punerea sa în libertate, după cum se arăta în motivarea instanţei care a dat sentinţa în 18 iunie.

Ioana Maria Vlas a fost condamnată de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti pentru înşelăciune şi abuz în serviciu, timp de cinci ani având îngrădite anumite drepturi, după ce îşi ispăşeşete pedeapsa. Totodată, instanţa a constatat faptul că infracţiunea de fals pentru care a fost acuzată Vlas s-a prescris.

Mihaela Sima şi Marian Petrescu au fost condamnaţi la patru ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru înşelăciune. Andrei Marius a fost achitat de infracţiunea de complicitate la înşelăciune, fiindu-i prescrisă infracţiunea de fals.

Gavril Bătrân a fost condamnat la doi ani de detenţie pentru neglijenţă în servciu, infracţiune ce a fost graţiată prin ultima lege dată în acest sens.

De asemenea, Ştefan Boboc şi Cezara Bebis au fost graţiaţi de pedepsele de trei ani de închisoare, iar în cazul lui Gheorghe Bucur s-a constatat prescrierea faptei de fals, fiind condamnat la trei ani şi trei luni de închisoare pentru complicitate la înşelăciune.

Nicolae Popa a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune şi delapidare, infracţiunea de fals fiindu-i prescrisă.

În acest proces, Curtea de Apel Bucureşti a renunţat la audierea lui Sorin Ovidiu Vântu, întrucât acesta nu s-a prezentat în faţa instanţei, în pofida citaţiilor de aducere cu mandat de la judecători, iar instanţa a epuizat mijloacele procedurale pentru a-l aduce la proces.

Cea care a cerut audierea lui Sorin Ovidiu Vântu a fost Ioana Maria Vlas, susţinând că omul de afaceri a fost scos de sub urmărire penală în rechizitoriul întocmit de Ministerul Public, deşi ar fi fost beneficiarul unor sume importante din fondul de investiţii. Vlas a mai susţinut că Vântu ar trebui să aibă cel puţin calitatea de instigator sau de complice.

Ioana Maria Vlas a fost pusă în libertate în 7 aprilie.

Iniţial, Ioana Maria Vlas, fostul administrator al SOV Invest, a fost condamnată de Tribunalul Capitalei la 13 ani de închisoare pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi abuz în serviciu în formă calificată, iar Nicolae Popa - fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest - la 15 ani de închisoare, pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri.

Totodată, Marian Petrescu, fost preşedinte al SOV Invest, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, în timp ce Mihaela Sima, fost director economic al SOV Invest, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi. Marius Andrei, cenzor extern independent al SOV Invest, a primit o pedeapsă de patru ani de detenţie.

Gavril Bătrân şi Diţă Ioan, membri al Consiliului de Administraţie al SOV Invest, au primit o pedeapsă de câte cinci ani de închisoare, iar Bebis Cezara, comisar coordonator al Departamentului de reglementare a pieţei şi intermediere financiară din cadrul CNVM şi Boboc Ştefan, fost preşedinte al CNVM, au fost condamnaţi la câte trei ani cu suspendarea executării pedepsei. Gheoghe Negură şi Mircea Ianculescu, foşti membri ai Consiliului de Încredere FNI, au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare, de către Tribunalul Bucureşti.

Tribunalul a constatat încetarea procesului în privinţa lui Camenco Petrovici, fostul preşedinte al CEC, care a decedat. Decizia de condamnare dată în acest caz a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Între timp, Tribunalul Bucureşti a declarat valabil contractul de fidejusiune/cauţiune încheiat în 6 decembrie 1999 între CEC, SOV Invest şi FNI. Instanţa a obligat persoanele condamnate şi firmele din acest dosar la plata de despăgubiri către 130.798 de investitori FNI, dar nu a acordat şi daunele morale cerute.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a început plata despăgubirilor către păgubiţii FNI, care, până la sfârşitul lui 2008, ar urma să primească o sumă estimată la 400 de milioane de lei.

×
Subiecte în articol: observator inchisoare invest vlas inselaciune