x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Interdictie - De ce a fost eliberat autorul accidentului

Interdictie - De ce a fost eliberat autorul accidentului

de Andreea Cascaval    |    Petru Zoltan    |    17 Ian 2007   •   00:00
Interdictie - De ce a fost eliberat autorul accidentului
Vinovatul nu are voie sa iasa din Bucuresti
La o luna si jumatate dupa accident, soferul care l-a lovit pe Aurica Matei a fost gasit. Inculpatul a declarat ca dupa accident l-a lasat pe Aurica Matei in fata unui spital si i-a dat si un milion de lei. Soferul isi vede linistit de viata lui. Victima e disparuta.

La data de 4 decembrie 2006 a disparut Aurica Matei. El se intorcea de la serviciu cand a fost lovit de o masina de mare tonaj. La volan se afla - acum stim - Victor Neciu (40 de ani), insotit de fiul sau de 17 ani si un "angajat". Politia a demarat ancheta dupa cinci zile. De atunci nu s-a mai auzit nimic de Aurica Matei.

Sambata, 13 ianuarie a.c., politistii i-au cerut procurorului localizarea si interceptarea numarului de telefon, de la care s-a sunat la numarul de urgenta 112, reclamandu-se accidentul din 4 decembrie 2006. S-a emis autorizatie de localizare si interceptare. Dupa ce instanta a emis autorizatia s-a ajuns la identificarea lui Victor Ilie Neciu. Acesta, in dimineata de 4 decembrie 2006, l-a accidentat pe Aurica. Din probele dosarului si din declaratia lui Victor Neciu a rezultat ca atunci cand l-a accidentat pe Aurica se afla in zona Glina, la volanul masinii care era radiata din circulatie. Ulterior, in loc sa anunte politia, Victor a urcat victima in cabina masinii si a plecat cu aceasta, spune el, catre Spitalul Bagdasar. "In prealabil acestei deplasari s-a efecuat un apel la numarul 112, probabil in intentia de a chema o ambulanta. Inculpatul spune ca fiul lui a sunat de pe telefon", a declarat Vlad Dumitru Catalin, procuror la Parchetul Cornetu. Apoi s-a renuntat la apel si au pornit catre Bucuresti. Fiul lui Victor si un angajat al acestuia ar fi coborat in zona Vitan Barzesti si s-ar fi intors, spune inculpatul, catre comuna Ganeasa, sat Sindrilita.

"VIU SI NEVATAMAT". Ajuns la Spitalul Bagdasar, Victor sustine ca a oprit masina lasandu-l pe Aurica Matei vizavi de spital, dandu-i si un milion de lei pentru doctori. Victor spune ca Aurica ar fi fost constient in fata spitalului, ca l-a lasat in picioare langa Spitalul Bagdasar. Luni, dupa audiere si prezentarea probelor s-a ajuns la concluzia ca Victor Neciu se face vinovat de conducerea unui autovehicul neinmatriculat si parasirea locului accidentului fara incuviintarea politiei. "Nu puteam sa incep urmarirea penala impotriva inculpatului pentru vatamarea corporala sau ucidere din culpa, pentru ca nu avem victima, insa chiar si pentru cele doua infractiuni constatate am considerat ca e necesara arestarea preventiva, pe 29 de zile, si din cauza ca invinuitul a tinut ascunsa accidentarea unui om", a declarat procuroul Vlad Dumitru. Un alt considerent din care procurorul a dispus arestarea preventiva a fost ca Victor a incercat sa stearga urmele accidentului. A montat o masca noua la acel autotractor. "A incercat sa treaca accidentul sub tacere. Din aceste motive am considerat ca este un pericol public."

EXPLICATIE
Judecatorul a respins cererea de arestare preventiva, dar a dispus ca Victor Neciu sa nu paraseasca Bucurestiul. "Procurorul a facut propunerea de arestare preventiva pentru conducerea de autovehicule neinmatriculate si parasirea locului accidentului. Un judecator nu va dispune arestarea unei persoane pentru parasirea locului accidentului, decat in unele circumstante extraordinare", afirma Liviu Vasiliu, presedintele Judecatoriei Cornetu.

×
Subiecte în articol: observator aurică victor aurică matei