x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Intrebări - Enervări - Mirări

Intrebări - Enervări - Mirări

de Jurnalul National    |    23 Aug 2007   •   00:00

Pentru că tot e caniculă şi cod galben, vă mai facem astăzi o recomandare: citiţi recomandările noastre din ziarul de ieri!



  • Ne enervează Autoritatea Naţională de Reglementare in domeniul Energiei care programează in plină caniculă o conferinţă de presă la ora prănzului, ca apoi să o amăne, fără să mai anunţe insă jurnaliştii. Băieţi, pănă la urmă tot va trebui să faceţi publice scumpirile la energie electrică şi să comunicaţi dacă UE e de acord să ne păsuiască pănă in 2010 cu scumpirea gazelor cu 50%.
  • Ne enervează tare de tot compania Luxten Lighting, cea care se ocupă de iluminatul stradal in Bucureşti. Ştiaţi că atunci cănd directorul general se află in concediu de odihnă, imediat pleacă in vacanţă şi ceilalţi directoraşi? Adică tocmai ăia de trebuie să rezolve problemele de pe teren. Spre exemplu, instituţia mai sus menţionată era condusă ieri de portar. Pănă luni, bate văntul pă la ei… Nu e bine in vacanţă?
  • E de-a dreptul strigător la cer ceea ce se intămplă cu iaurturile Danone şi riscul la care a fost supusă populaţia. De unde atăta indulgenţă pe capul autorităţilor?
  • Ne-a enervat atitudinea lui Gheorghe Hagi, care a preferat să bage capul in pămănt in faţa lui Gigi Becali, in loc să-i demonstreze acestuia cine este cu adevărat Naşul!
  • Pentru că tot e caniculă şi cod galben, vă mai facem astăzi o recomandare: citiţi recomandările noastre din ziarul de ieri!

×
Subiecte în articol: observator