x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Invazia "oaspeţilor spaţiali": Un asteroid de trei metri diametru, în apropierea Terrei

Invazia "oaspeţilor spaţiali": Un asteroid de trei metri diametru, în apropierea Terrei

17 Noi 2010   •   10:16
Invazia "oaspeţilor spaţiali": Un asteroid de trei metri diametru, în apropierea Terrei
Astronomii de la observatorul american Mount Lemmon au descoperit un asteroid cu un diametru de aproximativ 3 metri, care a trecut astăzi pe lângă Pământ.

Asteroidul, desemnat 2010 WA, a fost detectat aseară, conform bazei de date a corpurilor mici din Sistemul Solar a NASA. Un corp ceresc zbura în jurul 22:30 (ora României) cu o viteză de 12 km pe secundă la numai 265.000 km de Lună.

În jurul orei 05:45, acesta trebuia să se afle la 38,13 mii de km de Pământ, ceea ce este cu numai 2.000 km deasupra sateliţilor geostaţionari, anunţă Agerpres.

Potrivit noilor date, asteroidul urma să treacă la 33.000 km de Pământ, chiar mai aproape de orbitele geostaţionare. "Cu toate acestea, punctul de convergenţă va fi de aproximativ 45 de grade latitudine nordică - departe de zona sateliţilor geostaţionari care planează în regiunea Ecuatorului", a declarat Leonid Elenin de la Institutul de matematică aplicată din Moscova Keldâş.

Acesta susţine că asteroidul cu diametrul de trei metri aparţine familiei Apollo - un grup de asteroizi care traversează orbita Pământului. Chiar dacă intră în atmosfera Terrei, el nu va genera nicio ameninţare, deoarece asteroizii de această dimensiune se distrug complet în atmosferă.

Vizita asteroidului precede o "invazie a oaspeţilor spaţiali" - fluxul de meteoriţi Leonid.

Această ploaie de stele poate fi văzută pe cer la mijlocul lunii noiembrie a fiecărui an, când Pământul trece printr-un flux de particule de praf ce se deplasează de-a lungul orbitei cometei Tempel-Tuttle.

Numele "Leonid" are la origine faptul că punctul de pe cer din care se observă căderea meteoriţilor se află în constelaţia Leului.

În momentul de vârf, pe în cer pot fi văzute până la 100 de stele căzătoare pe oră.

×
Subiecte în articol: asteroid