x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Invenţia care ar putea revoluţiona tehnologia smartphone

Invenţia care ar putea revoluţiona tehnologia smartphone

de Cristinel C. Popa    |    23 Mai 2016   •   14:52
Invenţia care ar putea revoluţiona tehnologia smartphone

În acest sfârşit de săptămâ­nă, a avut loc la Iaşi cea mai mare expoziţie de inventică din sud-estul Europei – Euroinvent 2016. 560 de invenţii din 43 de ţări au fost prezentate unui juriu internaţional. Manifesta­rea, aflată la a VIII-a ediţie, este singura din România care se desfăşoară sub egida Federaţiei Internaţionale a Inventatorilor şi World Invention Intellectual Property Associations.

Marele Premiu al competiţiei, în valoare de 10.000 de lei, oferit de Fundaţia Dan Voiculescu, a fost acordat tânărului masterand clujean Răzvan Mărcuş (23 de ani), de la „Asociaţia Corneliu Group Cercetare-Inovare”, pentru carcasa de smartphone ce încarcă bateria acestuia prin transformarea luminii, temperaturii, mişcării, sune­tului, semnalului de telefon, Wi-Fi, GPS, în electricitate, eliminând astfel nece­sitatea încărcătorului şi a prizei.

„A fost o experienţă importantă, alături de oameni dragi. Acest premiu este cel mai important de până acum, dar va fi şi mai mare după punerea rezultatelor în producţie. Mulţumesc întregii echipe cu ajutorul căreia am ajuns aici, mă bucur că munca noastră este apreciată. Felicit organizatorii pentru realizarea acestui salon de invenţii”, a spus Răzvan Mărcuş.

Profilul marelui câştigător

Răzvan Mărcuş, 23 de ani, este masterand al Facultăţii de Mecanică de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. Motto-ul său este „a fi împreună este un început, a rămâne împreună este un progres, a lucra împreună este un succes”.

Tânărul inventator este din Brad şi studiază Ingineria Sistemelor Mecatronice la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. El a povestit cum a realizat invenţia premiată, după o muncă de trei ani: „Călătoream cu autobuzul, pe Valea Arieşului, spre casă. Eram în mişcare tot timpul, şi atunci mi-am spus: Hai să gândesc un sistem care să trans­forme această mişcare în energie. Suntem înconjuraţi de resurse inepuizabile, pentru că ne mişcam tot timpul, chiar şi când stăm în maşină, ne mişcăm, pentru că se deplasează automobilul. Mişcarea este, practic, un semnal ce poate fi convertit în energie electrică”.

Dispozitivul realizat de Răzvan este un microgenerator ce are toate şansele să revoluţioneze indus­tria smartphone. Practic, este vorba despre mai multe circuite care transformă resursele din jur în energie electrică, integrate în husa-încărcător, dispozitivul putând fi folosit şi pentru tablete sau gadgeturi.

Invenţii şi premii

În cadrul expoziţiei, publicul a putut vedea o structură din lemn rezistentă la cutremure, un dispozitiv de accesare a datelor unui pacient prin intermediul amprentei, roboţi ce permit înde­părtarea obiectelor periculoase, aplicaţii folosite în diagnosti­carea şi tratamentul cancerului.

Juriul a fost alcătuit de profesori şi cercetători din întreaga lume. Premiul pentru cel mai tânăr inventator i-a revenit echipei unui liceu vietnamez. Cei trei tineri, cu vârste între 15 şi 17 ani, au realizat un sistem de monitorizare a mediului cu alarmă la atingerea valorilor de poluare.

Mariana Rodica Ion, de la ICECHIM Bucureşti, a primit varianta naţională a Premiului pentru femeia inventator, cea internaţională fiind acordată unei inventatoare din Thailanda, Wilasinee Kositchaiwat. Ion Bulhac (78 de ani) din Repu­blica Moldova a primit Premiul pentru cel mai în vârstă inven­tator. Premiul pentru Medicină i-a fost acordat Institutului pentru Medicină de Urgenţă din Republica Moldova.

Premiul de popularitate a revenit echipei Racing Team de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” pentru maşinile realizate de studenţi. De asemenea, automobilul pentru şoferi cu dizabilităţi, conceput de Ion Ababei şi Adrian Vlas, de la Politehnica ieşeană, a primit Marele Premiu ştiinţific.

Pentru invenţia sa, Răzvan a primit oferte generoase din străinătate: un român stabilit în SUA i-a promis milioane de euro. Micul geniu în domeniul mecatronicii lucrează şi la alte zece proiecte de cercetare.

17 universităţi, 12 institute de cercetare, 11 companii şi peste 20 de inventatori independenţi au participat la Euroinvent, un concurs sprijinit de Fundaţia Dan Voiculescu

"Semnalul de la satelit poate fi transformat în energie electrică. La fel şi tempe­ratura. Această husă îţi încarcă telefonul şi prin inducţie electro­magnetică" - Răzvan Mărcuş, inventator

×
Subiecte în articol: inventii iasi