Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, crede că România se va confrunta cu al patrulea val al pandemiei: „Ce ne dorim este ca intensitatea acestui al patrulea val să nu fie una foarte mare”.
Invitată în emisiunea ,,InSecuritate” de la Aleph News, Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, a vorbit, despre Programul Naţional de Secvenţiere, existent şi în România, dar şi despre o posibilă revenire, în contextul pandemic, al celui de-al patrulea val.
„Cred că dacă este să ne uităm şi cum a evoluat pandemia anul trecut, cu o creştere a cazurilor în toamnă şi, mă rog, o evoluţie ciclică în acest an şi jumătate care s-a scurs de la debutul pandemiei, ne aşteptăm ca acest ciclu să revină. Ce ne dorim este ca intensitatea acestui al patrulea val să nu fie una foarte mare. Şi atunci, aici e importantă în primul rând vaccinarea şi ne dorim ca răspunsul sistemului sanitar să fie unul rapid şi eficient şi aici e important pregătirea spitalelor”, a afirmat Ioana Mihăilă.
În ce privește tulpina indiană, dar şi numărul medicilor care au făcut scut, în prima linie, pe toată perioada pandemiei, Mihăilă spune: „La noi progresul a fost remarcabil, în sensul că, din martie, de când am început secvenţierea şi am inclus-o în Programul Naţional de Secvenţiere, începem să detectăm aceste variante. În acest moment, secvenţierea o facem în două centre care au expertiză, pentru că am vrut, din nou, să nu facem rabat de la calitate – sunt două centre în Bucureşti care fac secvenţirea – dar partea de colectare a datelor vine de la nivelul mai multor regiuni. Reţeaua nu este încă complet dezvoltată. (...) Avem şi noi tulpina indiană. Am făcut secvenţiere mai ales pentru pacienţii care au fost diagnosticaţi în Bucureşti şi în Ilfov şi acolo am descoperit mai multe cazuri”.
Ioana Mihăilă a fost numită în funcţia de ministru al Sănătăţii pe 21 aprilie 2021, din partea USR-PLUS, după ce Vlad Voiculescu a fost demis de premierul Florin Cîţu.
Ioana Mihăilă – fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi medic endocrinolog – este al patrulea ministru al Sănătăţii în timpul pandemiei, după Victor Costache, Nelu Tătaru şi Vlad Voiculescu.