x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis, despre ordonanţa lui Toader: Chestiunea este cras neconstituţională

Iohannis, despre ordonanţa lui Toader: Chestiunea este cras neconstituţională

22 Ian 2019   •   13:53
Iohannis, despre ordonanţa lui Toader: Chestiunea este cras neconstituţională

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că este "cras neconstituţională" ordonanţa de urgenţă anunţată de ministrul Justiţiei prin care cei condamnaţi să poată depune contestaţii în anulare.

"Dacă (Tudorel Toader - n.r.) doreşte să facă ceea ce a comunicat public, chestiunea e cras neconstituţională", a afirmat Iohannis.

El a explicat că o lege acţionează pentru viitor şi nu poate fi aplicată retroactiv.

"Există câteva principii ancorate în Constituţie. Unul dintre ele e că o lege acţionează numai pentru viitor, legea nu poate sa funcţioneze retroactiv", a spus şeful statului, precizând că, în caz contrar, ar dispărea "orice urmă de stabilitate, predictibilitate".

"PSD încearcă să caute soluţii pentru politicienii lor cu probleme penale, în frunte cu şeful lor de partid", a adăugat Iohannis, care a participat la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare şi integrare franco-german de la Aachen. AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis