x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis le cere managerilor de spitale să protejeze medicii și personalul medical

Iohannis le cere managerilor de spitale să protejeze medicii și personalul medical

24 Mar 2020   •   17:15
Iohannis le cere managerilor de spitale să protejeze medicii și personalul medical

Președintele Klaus Iohannis le-a cerut, marți, managerilor de spitale să protejeze medicii, să cumpere echipamente de protecţie şi să facă angajări, în contextul în care 103 cadre medicale sunt diagnosticate cu noul COVID 19.

Şeful statului, Klaus Iohannis, le-a spus managerilor de spitale că, deşi presiunea pe sistemul sanitar este foarte mare în acest clipe, medicii trebuie protejaţi.

„Trebuie să ne descurcăm cât se poate de bine cu ceea ce avem. (...) Vă rog să asiguraţi protejarea medicilor şi a personalului medical. Faceţi tot ce este necesar pentru a le asigura echipamentele. Testarea personalului medical trebuie să constituie o prioritate absolută! Vă spun că sub nicio formă nu trebuie să mai avem situaţii revoltătoare precum cea de la Spitalul Judeţean Suceava, sau de la Spitalul Gerota, sau, mai nou, Spitalul Sf. Ioan din Bucureşti”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele le cere directorilor să acopere deficitul de personal și să evite panica.

„Trebuie să acoperiţi deficitul de personal, în condiţiile instituite de Decretul Prezidenţial, cu posibilitatea angajării de personal medical. Puteţi să apelaţi la voluntari, la studenţi, la cadre medicale militare în rezervă. (...) Un lucru extrem de important este stăpânirea de sine. Evitaţi panica!”, a mai spus Iohannis.

Klaus Iohannis i-a cerut ministrului Sănătăţii, Victor Costache, să implementeze rapid măsura prin care medicii să poată acorda consultaţii de la distanţă, prin telefon. Medicii, inclusiv cei de familie, ar putea transmite reţetele online.

„Prin grija Guvernului, se fac achiziţii în aceste ore, pentru a veni în sprijinul personalului din spitale”, a afirmat președintele.

Un număr de 103 cadre medicale sunt diagnosticate cu COVID 19, conform datelor raportate către Institutul Național de Sănătate Publică din teritoriu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: klaus iohannis