„Mă bucur să mă aflu astăzi la Cetinje, în capitala istorică a Muntenegrului – un simbol puternic al culturii, al spiritualității, dar și al curajului poporului muntenegrean. Marcăm, astfel, un moment de referință în istoria relației noastre bilaterale - prima vizită a unui Președinte al României de la declararea independenței Muntenegrului, în 2006. Astăzi am avut ample discuții privind parcursul european al Muntenegrului și sprijinul pe care România îl acordă. Împreună cu domnul Președinte, am abordat și subiecte privind consolidarea relației dintre statele noastre, în plan bilateral și multilateral, precum și situația securitate din regiune”, spune Klaus Iohannis.
El afirmă că România susține și va continua să susțină ferm procesul de extindere a Uniunii Europene cu partenerii din Balcanii de Vest și statele candidate din vecinătatea estică.
„Suntem convinși că această politică este cea mai bună investiție în stabilitate, în prosperitate și în consolidarea democratică a Europei. Muntenegru a făcut pași importanți în procesul de negociere și vă felicit pentru determinarea dumneavoastră. Atașamentul pentru valorile europene este vizibil și prin alinierea deplină la politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene. Ritmul alert al negocierilor de aderare va depinde de meritele proprii și de rezultatele reformelor pe care le implementați, în beneficiul cetățenilor muntenegreni. Vă asigur că sprijinul României va continua, la fel și disponibilitatea noastră de a oferi expertiză relevantă Muntenegrului, acolo unde este nevoie”, adaugă șeful statului român.
Klaus Iohannis afirmă că, împreună cu omologul său muntenegrean, a convenit să sprijine o prezență mai puternică a companiilor românești în Muntenegru, mai multe contacte la nivelul mediului de afaceri, în special la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii, susținute în același timp de un dialog eficient și periodic între autorități.
„Am subliniat interesul pentru dezvoltarea cooperării în multiple domenii, care să aducă beneficii tangibile pentru cetățeni, precum apărare, afaceri interne, turism, energie, agricultură și altele. Pentru viitorul societăților noastre și al tinerilor, sprijinim oportunitățile de dezvoltare a relațiilor educaționale și culturale, prin intensificarea contactelor interumane. Am discutat cu domnul Președinte și despre situația regională din Balcanii de Vest, inclusiv din perspectiva consecințelor negative pe care războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei le generează. Pentru România, Balcanii de Vest reprezintă o regiune de importanță strategică. Urmărim cu prioritate promovarea securității în regiune, creșterea și integrarea economică, inclusiv prin utilizarea oportunităților oferite de platformele de cooperare regională și cele conținute în Facilitatea UE pentru Reforme și Creștere în Balcanii de Vest.Am salutat cooperarea dintre țările noastre în cadrul NATO, atât în ceea ce privește regiunea Mării Negre, sprijinul pentru Ucraina, cât și consolidarea Flancului Estic. Ca aliați, este foarte important să construim un spațiu comun al rezilienței împotriva dezinformării și a campaniilor ostile de propagandă ale Federației Ruse. Regiunea noastră are nevoie de state puternice, cu democrații consolidate. M-am bucurat să regăsesc în discuțiile noastre o viziune proeuropeană profundă, asumată și coerentă. Este de datoria noastră să valorificăm experiența trecutului, să privim cu deschidere la oportunitățile prezentului și să clădim un viitor cât mai bun pentru viitoarele generații. Acest viitor comun este în familia europeană”, încheie Iohannis.
(sursa: Mediafax)