x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis: România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Rusia a zonelor Donețk și Lugansk

Iohannis: România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Rusia a zonelor Donețk și Lugansk

21 Feb 2022   •   22:19
Iohannis: România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Rusia a zonelor Donețk și Lugansk

România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Rusia a zonelor Donețk și Lugansk din Ucraina ca independente, afirmă președintele României, Klaus Iohannis

 El spune că este o încălcare flagrantă a dreptului internațional: „Susținem ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.

„România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Rusia a zonelor Donețk și Lugansk din Ucraina ca independente. Aceasta este o încălcare flagrantă a dreptului internațional, care trebuie să atragă cel mai sever răspuns al comunității internaționale. Susținem ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, scrie pe Twitter Klaus Iohannis.

Reacția șefului statului român vine după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a decis recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, invocând faptul că Ucraina nu a avut niciodată o "statalitate autentică", ci a fost creată de Rusia bolşevică, iar acum se confruntă cu probleme politice sistemice.

La finalul unui discurs televizat, Vladimir Putin a declarat că este necesară recunoaşterea autoproclamatei "Republici Populare Donetsk" şi a autoproclamatei "Republici Populare Lugansk". Vladimir Putin a semnat "acorduri de prietenie şi într-ajutorare" cu cele două republici şi a cerut Parlamentului rus să aprobe definitiv decizia. Duma de Stat a propus recunoaşterea celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, iar acum urmează ca hotărârea să fie aprobată de Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului de la Moscova.

 

 

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis