x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis, ședință cu specialiști și cu miniștri, privind gestionarea COVID-19

Iohannis, ședință cu specialiști și cu miniștri, privind gestionarea COVID-19

10 Noi 2020   •   11:01
Iohannis, ședință cu specialiști și cu miniștri, privind gestionarea COVID-19

Președintele Klaus Iohannis va avea, marți, de la ora 15.00, o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.

Participă premierul Ludovic Orban, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă; Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru; Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății, Raed Arafat; Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Sănătății, general dr. Ionel Paul Oprea; Directorul General al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, colonel dr. Florin Oancea; Directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Director al Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, dr. Adriana Pistol; reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, dr. Alexandru Rafila; Șeful Direcției Medicale din cadrul Ministerului Apărării Naționale, general dr. Dragoș Marian Popescu; Directorul Medical în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, dr. Andreea Moldovan; Vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF),  dr. Gindrovel Dumitra.

.

 

×
Subiecte în articol: klaus iohannis