x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis: Solicit Guvernului să nu mai adopte vreo ordonanţă de urgenţă în domeniul justiţiei şi politicii penale

Iohannis: Solicit Guvernului să nu mai adopte vreo ordonanţă de urgenţă în domeniul justiţiei şi politicii penale

04 Apr 2019   •   15:13
Iohannis: Solicit Guvernului să nu mai adopte vreo ordonanţă de urgenţă în domeniul justiţiei şi politicii penale

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, joi, Guvernului să nu mai adopte vreo ordonanţă de urgenţă în domeniul justiţiei şi politicii penale, punctând că referendumul din 26 mai "a intrat în linie dreaptă", iar orice act emis de Executiv în acest domeniu ar fi "ilegitim".

"Solicit şi de această dată Guvernului să nu mai adopte vreo ordonanţă de urgenţă în domeniul justiţiei şi politicii penale! Referendumul a intrat în linie dreaptă, orice astfel de act emis de Guvern ar fi ilegitim, împotriva spiritului Constituţiei şi o sfidare la adresa românilor", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a mai precizat că modificările aduse de PSD legilor justiţiei au fost aspru şi constant criticate şi de instituţiile europene, iar adoptarea de noi ordonanţe în materie penală, care în realitate sunt "amnistii mascate", va avea consecinţe foarte grave asupra statutului României în Uniunea Europeană.

"Momentul critic în care ne găsim este rezultatul proastei guvernări pesediste. PSD legiferează netransparent, încălcând chiar regulile statului de drept. În aceste zile, sunt discuţii şi reacţii în spaţiul public cu privire la iminenţa unor noi ordonanţe de urgenţă care să modifice codurile penale. Pesediştii au atât de multe probleme penale, încât se pare că sunt dispuşi să rişte chiar stabilitatea şi viitorul României numai pentru a-şi albi dosarele. N-ar fi de mirare ca mâine-poimâine să dea prin ordonanţă de urgenţă că politicianul X este cinstit. Ar fi culmea!", a spus Iohannis.

El a precizat prevederile unui articol din Constituţie.

"Astăzi se impune, mai mult ca oricând, să ne reamintim un text din Constituţie, pe care cei aflaţi la putere ar vrea să îl facă uitat. Este alineatul (2) al articolului (2) din Constituţia României: "nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Voinţa suverană a poporului se exprimă cel mai bine prin referendum!", a arătat Iohannis.

În acest context, el i-a chemat pe români la referendum.

"Dragi români, vă aştept la referendum pe 26 mai!", a spus şeful statului.

Anterior, şeful statului a anunţat că a transmis, joi, Parlamentului temele care vor fi supuse consultării populare în cadrul referendumului din 26 mai.

"Astăzi am transmis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes naţional care vor fi supuse consultării populare în cadrul referendumului ce va fi organizat pe 26 mai, împreună cu alegerile europarlamentare. Prima: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, cea de-a doua - interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe. Aceste două teme vor fi supuse consultării publice", a spus Iohannis. AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis