x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis: România are nevoie de mai mulți absolvenți de studii superioare

Iohannis: România are nevoie de mai mulți absolvenți de studii superioare

01 Oct 2024   •   14:00
Iohannis: România are nevoie de mai mulți absolvenți de studii superioare

România are nevoie de mai mulți absolvenți de studii superioare, pentru că dezvoltarea economică sustenabilă și societatea la care aspirăm nu pot deveni realitate decât prin contribuția cât mai multor cetățeni foarte bine pregătiți, competitivi și creativi, spune Klaus Iohannis.

„Cunoaștem cu toții argumentele privind importanța cultivării abilităților înnăscute ale tinerilor, dar aici, la Universitatea Națională de Muzică din București, am descoperit un model pedagogic care își propune să identifice potențialul și să-l cultive, fără a neglija niciun moment nevoia de autenticitate a artistului. Dacă adăugăm și preocuparea pentru bunăstarea emoțională a cursanților, descoperim o abordare care este un exemplu bun de urmat pentru toate unitățile de învățământ superior, nu numai pentru cele din învățământul superior vocațional. Virtuozitatea și excelența artistică necesită nu doar talent, ci și multă muncă și sacrificiu personal. Aceasta este o lecție prețioasă nu doar pentru studenții de aici, ci pentru toți cei care aspiră la competență și perfecțiune în orice domeniu de activitate”, spune Klaus Iohannis, prezent la deschiderea anului universitar la Universitatea Națională de Muzică.

El laudă sistemul de învățământ.

„Dragi studenți, cei prezenți aici și toți cei care începeți astăzi anul universitar, vă îndemn ca, indiferent de facultatea pe care ați ales să o urmați, să vă bucurați din plin de acești ani de maturizare și de formare academică. Încercați, totodată, să fructificați toate șansele pe care vi le dă sistemul de învățământ, pentru că în ultimii ani au sporit semnificativ investițiile în educație, prin implementarea Programului Național de Redresare și Reziliență. De la introducerea unor programe de creștere a accesului la învățământul superior, ca „Primul student” sau „A doua șansă”, la majorarea fondului de burse, toate aceste măsuri au avut în vedere același obiectiv: reducerea decalajului față de media statelor europene prin creșterea numărului de studenți. România are nevoie de mai mulți absolvenți de studii superioare, pentru că dezvoltarea economică sustenabilă și societatea la care aspirăm nu pot deveni realitate decât prin contribuția cât mai multor cetățeni bine, foarte bine pregătiți, competitivi și care își pun în valoare creativitatea”, adaugă șeful statului.

În opinia sa, prestigiul învățământului superior românesc depinde, în bună măsură, de mobilizarea și de implicarea profesorilor, care înseamnă nu numai rolul de predare, ci și proiecte de cercetare, activitate publicistică intensă, mentorat și îndrumare a studenților.

„Mă bucur că anul acesta am văzut adoptate măsuri ferme de consolidare a eticii universitare, pentru că cei care au ales rigorile cercetării la nivel înalt merită să aparțină unor comunități de care să fie mândri, alături de colegi care le împărtășesc valorile. Sunt încrezător că îmbunătățirea cadrului de norme la nivel academic va aduce universitățile și centrele de cercetare românești pe poziții tot mai bune în clasamentele internaționale. Doamnelor și domnilor, membri ai comunității academice, studenți și profesori deopotrivă, vă încurajez să contribuiți și pe mai departe la modernizarea învățământului superior românesc, inclusiv prin preluarea unor modele de bune practici de la universități internaționale. Orice spațiu dedicat învățării trebuie să fie unul al încrederii reciproce, al respectului și al deschiderii spre cunoaștere. Este convingerea mea că anii studenției nu trebuie să fie doar cei de formare a abilităților profesionale, ci și cei în care se conturează un model civic bazat pe solidaritate, pe recunoașterea meritelor și a performanței, dar și pe încurajarea acestora”, încheie Iohannis.

(sursa: Mediafax)

 

×