x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ion Iliescu a murit la 95 de ani. Fostul președinte al României va avea funeralii de stat. Cimitir special pentru foștii președinți ai României

Ion Iliescu a murit la 95 de ani. Fostul președinte al României va avea funeralii de stat. Cimitir special pentru foștii președinți ai României

de Redacția Jurnalul    |    05 Aug 2025   •   18:12
Ion Iliescu a murit la 95 de ani. Fostul președinte al României va avea funeralii de stat. Cimitir special pentru foștii președinți ai României

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a încetat din viață la vârsta de 95 de ani. Guvernul urmează să aprobe organizarea unor funeralii de stat și declararea unei zile de doliu național. Trupul neînsuflețit va fi depus, cel mai probabil, la Palatul Cotroceni pentru ca românii să-și poată lua rămas-bun.

Ion Iliescu, personalitate marcantă a scenei politice postdecembriste, s-a stins din viață după ce organele i-au cedat, conform apropiaților. Fostul șef de stat va fi înmormântat cu funeralii de stat în Cimitirul Ghencea 3 din Capitală, într-o parcelă special destinată foștilor președinți ai României.

Guvernul va convoca o ședință specială pentru a aproba organizarea ceremoniilor oficiale, conform prevederilor Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale. Executivul va propune și instituirea unei zile de doliu național în memoria fostului președinte.

Cum se organizează funeraliile de stat în România

Potrivit Legii 215/2016, funeraliile de stat sunt ceremonii oficiale organizate de Guvern în cazul decesului Președintelui României și al foștilor șefi de stat. Acestea includ onoruri militare și implică o serie de proceduri riguroase, coordonate la nivel guvernamental.

Legea prevede că astfel de ceremonii pot fi organizate și pentru președinții și foștii președinți ai celor două Camere ale Parlamentului, precum și pentru prim-miniștri sau foști prim-miniștri.

„Funeraliile de stat sunt expresia celei mai înalte recunoașteri pe care România o acordă personalităților publice care au oferit un serviciu remarcabil poporului său”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Pentru buna desfășurare a funeraliilor de stat, se va constitui Comitetul de organizare, o structură fără personalitate juridică, aflată sub coordonarea Șefului Cancelariei Prim-Ministrului. Acest comitet va gestiona toate detaliile organizatorice ale ceremoniei.

Unde va fi depus trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu

Cel mai probabil, trupul neînsuflețit al fostului președinte va fi depus la Palatul Cotroceni, pentru ca cetățenii să-i poată aduce un ultim omagiu. Ulterior, Ion Iliescu va fi înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Ghencea 3, într-un spațiu dedicat foștilor lideri de stat ai României.

×