Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost primit cu ostilitate, duminică, la comemorarea eroilor Revoluţiei care s-a desfăşurat la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, cei prezenţi aruncând cu monede în fostul şef al statului.
Ion Iliescu a venit, duminică dimineaţă, la Cimitirul Eroilor Revoluţiei pentru a depune o coroană de flori, moment în care, din mulţime, au început vociferări şi unii dintre cei prezenţi au aruncat cu monede în direcţia fostului preşedinte, au relatat posturile de televiziune, care au prezentat şi imagini de la incident. Unii dintre cei prezenţi au scandat "Iliescu, judecat, pentru sângele vărsat".
Acesta a fost apărat de personalul de protecţie de la SPP şi s-a retras spre maşina sa, după care a părăsit Cimitirul Eroilor Revoluţiei.
Unul dintre participanţii la comemorare, intervievat de Realitatea TV, a spus că manifestările de ostilitate au fost determinate de faptul că Ion Iliescu ar fi vrut să ţină un discurs celor prezenţi la eveniment.
Iliescu: Incidentul de la cimitirul Eroilor, un "act de provocare" organizat de "impostorul" Mărieş
Fostul preşedinte Ion Iliescu, precizează, duminică, într-un text postat pe blogul personal, că incidentul de la Cimitirul Eroilor Revoluţiei a fost "un act de provocare" organizat de Teodor Mărieş şi George Costin, pe care i-a catalogat drept "simbriaşi ai diversiunilor"
"Este ruşinos că un grup de elemente certate cu spiritul civic, cu morala elementară, provocatori folosiţi ca masă de manevră de unii simbriaşi ai diversiunilor de acest tip (în frunte cu Mărieş şi Costin) exploatând şi unele nemulţumiri personale ale unora dintre aceştia, s-au dedat si de această dată la acte de provocare - încercând să profereze jigniri şi să creeze o stare de încordare, total contrară spiritului care trebuie să domine astfel de manifesări, şi care îi animau pe cei mai mulţi din cei prezenţi – care au şi dezavuat actiunea provocatoare", afirmă Iliescu pe blog, în postarea intitulată "Diversiunea din 21 decembrie 2008".
El arată că este de datoria adevaraţilor revoluţionari care au participat activ la momentele cele mai importante ale Revoluţiei să dezavueze public şi să-l excludă din viaţa publică pe "impostorul" Teodor Mărieş.
Potrivit lui Iliescu, pe Teodor Mărieş "nimeni nu l-a observat, undeva, în timpul evenimentelor dramatice din decembrie, dar l-au remarcat printre participanţii la manifestaţiile politice din primăvara anului 1990, inclusiv la devastarea clădirii Guvernului din ziua de 18 februarie 1990, ca şi la acţiunile pregătitoare ale actelor violente din ziua de 13 iunie 1990".
„"Teodor Mărieş, n.r.) este un mercenar de meserie, care nu se ştie ce profesie are şi cu ce s-a ocupat în toti aceşti ultimi 19 de ani, în afara organizării de acte provocatoare! Nu se ştie prin ce împrejurare şi-a arogat funcţia de preşedinte al Asociaţiei 21 decembrie, el nefiind participant la acţiunile de baricadă din dreptul Hotelului Intercontinental, din noaptea de 21 decembrie 1989, ai căror participanţi au fost fondatorii asociaţiei. Este un impostor care îşi permite să se afişeze şi să vorbească în numele revoluţionarilor, el neavând aceasta calitate, nefiind recunoscut ca atare de nicio asociaţie", adaugă Ion Iliescu.
Fostul preşedinte precizează că democraţia câştigată în decembrie 1989 şi libertatea de exprimare sunt în mod abuziv umbrite de "asemenea elemente declasate", care au avut darul să arunce asupra revoluţionarilor autentici o imagine nemeritată.
"De aceea, ei (elementele declasate, n.r.) trebuie izolaţi , dezavuaţi public şi chemaţi în faţa instanţelor pentru încalcarea legilor si regulilor de convietuire, impostură şi acte provocatoare", conchide Iliescu.
Conform unui comunicat al formaţiunii social-democrate, remis MEDIAFAX, "manifestările" la care a fost supus preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu, cu ocazia participării acestuia comemorarea de la cimitirul Eroilor Revoluţiei sunt "regretabile",
"Partidul Social Democrat consideră regretabile manifestările la care a fost supus preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, fost preşedinte al României, duminică, 21 decembrie 2008, în Cimitirul Eroilor Revoluţiei. Este de neacceptat faptul că, la 19 ani de la evenimentele din decembrie 1989, mai există oameni care recurg la astfel de acte", se spune în comunicatul PSD.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro