Potrivit unui comunicat transmis marți de Patriarhia Română, în proxima ședință de lucru a Sfântului Sinod, cazul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie va fi cercetat pentru „încălcarea repetată a hotărârilor Sfântului Sinod privind campaniile electorale”.
„Reamintim că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, începând cu anul 2008, că arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susținător(oare)”, transmite Patriarhia.
Astfel, Biserica Ortodoxă Română „își afirmă clar neutralitatea” în timpul campaniilor electorale și se dezice de orice formă de politică partinică.
În vinerea dinaintea deciziie CCR de anulare a alegerile pentru funcția de președinte al României, când Elena Lasconi și Călin Georgescu erau candidații celui de-al doilea tur de scrutin, ÎPS Teodosie a avut un mesaj electoral adresat credincioșilor: „Să nu stingeți raza de lumină care a apărut, să nu o înlocuiți cu raza întunericului. Mergeți cu credință să fiți părtași luminii și dragostei lui Dumnezeu. Rugați-vă să faceți ceea ce este mai de folos”, potrivit Dobrogea Live.
Într-un interviu pentru „Le Figaro”, ÎPS explică faptul că, în teorie, funcția sa îi interzice să comenteze evenimentele politice. Dar, pe măsură ce se apropie turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România - anulate vineri, în ultimul moment, de Curtea Constituțională - nu are nicio intenție să se oprească din a spune tot ce crede el despre candidatul naționalist și rusofil Călin Georgescu.
„Fac asta, spune el, cu vocea tremurând de emoție, pentru că este mai mult un om al lui Dumnezeu decât un politician. Este un credincios, nepot și strănepot de preot, care apără valorile creștine și se interesează de viața de zi cu zi a românilor. Spre deosebire de majoritatea celorlalți candidați, el are un temperament echilibrat, nu ridică niciodată vocea și nu se dezminte. Desigur, cum diavolul există peste tot, există oameni care i se opun. Dar majoritatea credincioșilor mei îmi împărtășesc aprecierea. Noi credem că domnul Georgescu este un trimis al lui Dumnezeu”, a spus Arhiepiscopul Tomisului, citat de Le Figaro.
(sursa: Mediafax)