x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Isărescu: Lumea nu se mai avântă să ia împrumuturi. Mulţi vor să scape de datorii

Isărescu: Lumea nu se mai avântă să ia împrumuturi. Mulţi vor să scape de datorii

08 Mai 2013   •   12:34
Isărescu: Lumea nu se mai avântă să ia împrumuturi. Mulţi vor să scape de datorii

Populaţia a devenit mult mai prudentă în ceea ce priveşte împrumuturile, iar mulţi chiar vor să scape de datorii, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

"La creditul personal de consum evoluţia este în continuare nefavorabilă. Noi considerăm că doi factori acţionează în această direcţie şi sunt importanţi, deci constatăm o regândire, la nivel de populaţie, la nivelul fiecărei familii, a raportului economisire/împrumuturi. Populaţia a devenit mult mai prudentă în ceea ce priveşte împrumuturile. Este vorba şi de experienţa trecută. Bugetele de familie au început să fie construite, spun eu, mai solid. Mai solid înseamnă însă şi cu mai puţine riscuri. Nu se mai avântă lumea în aceeaşi măsură să ia împrumuturi, să le reînnoiască pe cele vechi. Mulţi vor chiar să scape de datorii. Sloganul pe care îl citim este cam acesta: Domnule, am văzut cum e, hai să încercăm şi altceva. Am văzut cum e şi nu e plăcut. Creditul are o perioadă foarte plăcută, durează puţin când îl iei şi două trei luni următoare când faci cumpărături, pe urmă vine o perioadă mai puţin plăcută şi aia durează mult", a declarat Mugur Isărescu, cu ocazia prezentării Raportului asupra inflaţiei.

Guvernatorul BNR a afirmat că, în contrapondere şi acţionând în aceeaşi direcţie, se observă o atitudine mult mai favorabilă economisirii. Iar explicaţia pentru această atitudine este că populaţia a devenit mult mai prudentă, guvernatorul subliniind că în România consumatorul a devenit mult mai prudent. Oficialul BNR a mai spus că asta înseamnă maturizare, atenţie, echilibru, iar dacă ar trebui să spună un singur cuvânt, acesta este 'normalizare'.

×