Liderul stângii Enrico Letta a anunţat sâmbătă formarea unui nou Guvern italian, în cadrul căruia numărul doi va fi Angelino Alfano, liderul partidului lui Silvio Berlusconi. "Era singurul Guvern posibil, iar constituirea sa nu putea să aştepte", a comentat preşedintele italian Giorgio Napolitano. După două zile de negocieri intense, Letta, care a acceptat nominalizarea în funcţia de premier, conform prevederilor constituţionale, a anunţat totodată nominalizarea directorului Băncii Italiei Fabrizio Saccomani pentru funcţia de ministru al Economiei şi Finanţelor şi pe cea a fostului comisar european Emma Bonino pentru portofoliul Afacerilor Externe.
Acest Guvern, cu o "importantă componentă feminină", potrivit lui Letta, va depune jurământul duminică.
"Era singurul Guvern posibil, iar constituirea sa nu putea să aştepte", a comentat preşedintele italian Giorgio Napolitano. El şi-a exprimat satisfacţia faţă e faptul că această coaliţie între stânga şi dreapta va permite noului Guvern să obţină votul de încredere în ambele Camere ale Parlamentului, aşa cum cere Constituţia. Italia se afla într-un impas politic de două luni, după ce alegerile din februarie nu au permis degajarea unei majorităţi clare. Partidul Democrat (PD) al lui Letta deţine majoritatea absolută în Camera Deputaţilor, în timp ce trei blocuri împart mandatele din Senat, şi anume PD, partidul Poporul Libertăţii (PdL, dreapta) creat de Silvio Berlusconi şi contestatarii din cadrul Mişcării Cinci Stele (M5S) condus de Beppe Grillo.