Suprafata de spatii comerciale in constructie si a carei finalizare este prevazuta pentru semestrul al doilea si anul viitor este de 330.000 metri patrati, iar pana la finele anului cel putin inca un centru comercial se va inchide din cauza dificultatilor de pe piata, estimeaza Jones Lang LaSalle.
"Recent, fondul de investitii Immofinanz a anuntat transformarea centrului comercial Armonia Arad, cu o suprafata de 43.000 metri patrati dintr-un oras cu o acerba competitie, intr-un parc logistic. Este cea de-a doua inchidere de centru comercial din Romania, dupa Armonia Braila (ambele dezvoltate de RED), dar pana la sfarsitul lui 2012 ne asteptam la cel putin inca o inchidere de centru comercial. In general, retailerii vor fi precauti in ceea ce priveste contractarea de noi spatii, cu exceptia retailerilor din domeniul alimentar si a celor care ocupa spatii largi care actioneaza ca ancore si sunt capabili sa obtina aranjamente financiare atractive", se arata in cel mai recent raport al companiei de consultanta imobiliara.
In trimestrul al doilea a fost inaugurat doar centrul comercial Palas Iasi, astfel ca stocul modern de spatii comerciale la nivel national este estimat la 2,31 milioane de metri patrati. Stocul Bucurestiului este estimat la 775.000 metri patrati, si nu a suferit nicio modificare in ultimele sase luni.
"In semestrul al doilea se asteapta finalizarea la nivel national a 5-7 centre comerciale, insumand 130.000 metri patrati. Majoritatea proiectelor de dezvoltare sunt de talie mica in cele mai multe cazuri ancorate de un hipermarket. Cea mai importanta deschidere care va avea loc in a doua jumatate a anului ar trebui sa fie Ploiesti Shopping City - primul centru comercial modern din Ploiesti, oras cu o populatie de cca 200.000 locuitori", se mentioneaza in raport.
In ceea ce priveste cererea, expansiunea a venit in general din partea retailerilor din domeniul alimentar, avand in vedere ca cea mai mare partea a cheltuielilor romanilor merg spre produsele agroalimentare.
Astfel, magazinele tip supermarket asigura dinamica pietei cu retaileri precum Mega Image, Carrefour si Profi anuntand noi deschideri in fiecare luna.
Retailerii de confectii au devenit destul de precauti cu expansiunea retelelor si se concentreaza mai curand pe optimizarea acestora. Selectia noilor locatii are la baza atat performantele centrelor comerciale, dar si premiza ca in urmatorii 1-3 ani este asteptata deschiderea unui numar mic de centre comerciale.
"In incercarea de a-si limita pierderile, multi retaileri intra pe piata locala prin franciza, dar suntem de parere ca pe termen mediu vom asista la schimbarea acestui model, ajungand la magazine detinute integral de catre compania mama. Este de mentionat intrarea pe piata locala in T2/ 2012 a retailerului polonez CCC, care si-a deschis primul magazin in galeria comerciala Feeria din Bucuresti, dar care a anuntat ca intentioneaza sa ajunga la o retea de 15 magazine in primul de functionare", se mentioneaza in raport.
Chiriile prime ale centrelor comerciale au ramas constante, la 65-70 euro/mp/luna, in timp ce spatiile stradale au costuri usor in scadere, care au ajuns la 60-65euro/mp/luna ca urmare a numarului mare de unitati stradale disponibile in prezent, tendinta confirmata de altfel si de tranzactiile concluzionate in prima parte a anului. Pana la sfarsitul anului nu sunt asteptate modificari ale chiriilor prime din centrele comerciale sau ale chiriilor prime de pe cele mai importante artere comerciale stradale.
Mediafax