x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Judecător recuzat în cazul Toni Tecuceanu

Judecător recuzat în cazul Toni Tecuceanu

de Violeta Fotache    |    04 Iun 2010   •   00:00

Acuzaţii de imixtiune a francmasoneriei în justiţie



Avocatul rudelor actorului Toni Tecuceanu l-a recuzat, ieri, la Ju­de­că­to­ria Sectorului 2, pe magistratul care ju­decă plângerea depusă de rudele ac­torului de la "Cronica Câr­co­ta­şilor" împotriva Institutului "Matei Balş" şi a lui Adrian Streinu Cercel.

Instanţa a luat în discuţie plângerea depusă de fratele şi de tatăl actorului mort la 5 ianuarie 2010 la Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş", însă atunci când judecătorul a vrut să amâne cauza pentru că tatăl victimei nu a putut fi prezent la proces, avocatul familiei Tecuceanu, pe fondul tensiunii create în aflarea adevărului despre moartea actorului, a avut o reacţie exagerată.

Avocatul Mihai Rapcea a recuzat judecătorul pe mo­tiv că Adrian Streinu Cercel ar aparţine Francmasoneriei şi ar avea "un ascendent asupra justiţiei ro­mâ­ne". Avocatul a mai susţinut că in­stan­ţa s-ar înţelege din priviri cu apărătorul Institutului "Matei Balş", care i-ar răspunde dând din cap.

Mai întâi, avocaţii doctorului Cercel şi ai Institutului pe care acesta îl conduce au susţinut în faţa instanţei că Judecătoria Sectorului 2 nu ar fi competentă pentru două dintre cererile familiei lui Toni Tecuceanu, pentru că este vorba despre dosarul medical al actorului şi, respectiv, de informaţii legate de starea de carantină de la institut din perioada în care Toni Tecuceanu a fost internat acolo, potrivit Mediafax.

În replică, avoca­tul familiei Tecuceanu a anunţat că-şi retrage aceste cereri, dar instanţa a precizat că legea prevede ca în astfel de situaţii reclamanţii să-şi dea acordul. Or, cum tatăl actorului nu a fost prezent, acesta nu şi-a putut da acest acord. Şi atunci a intervenit propu­ne­rea instanţei de amâ­na­re a procesului şi reacţia gen "flacăra violet" a avo­catului.

Un alt complet de judecată va so­lu­ţiona cererea de recuzare, iar în ca­zul în care acesta va fi admisă, va fi desemnat un alt complet care să ju­d­ece acest dosar. Reamintim că fra­te­le şi tatăl lui Toni Tecuceanu l-au dat în judecată pe Adrian Streinu Cer­cel, dar şi Institutul "Matei Balş", ce­rând comunicarea întregului dosar me­dical al acestuia, dar şi daune mo­ra­le de un leu, arătând că sunt preju­diciaţi de declaraţiile potrivit cărora actorul ar fi suferit de gripă A/H1N1.

×
Subiecte în articol: observator