Jurnal de litoral - Gara pentru trei

"Hai, vino iar in gara noastra mica/ Priveste-ma in ochi sa vezi cat mi-e de frica"... M-am trezit fredonand piesa lui Gabriel Dorobantu cand trenul lasa in urma Constanta.

De vina era, probabil, cafeaua pe care o servisem la bufetul din gara, pe la 5 dimineata... "Nu te las singura. Se intampla tot felul de minuni pe aici la ora asta", mi-a zis soferul nostru, Florin, care m-a "escortat" pana la casa de bilete. "Hai sa mergem sa bem ceva, sa ne trezim pana vine trenul. Avem timp". Am primit invitatia lui Florin si am intrat intr-un bufet care duhnea a rachiu "spritat" cu transpiratie. Ne-am luat o licoare maronie, cu pretentii de cafea si ne-am asezat la o masa. Vizavi, o roscata dormea cu capul pe masa. Langa ea, doi barbati. "Ba, ti-am zis ca eu o... iau!", s-a ratoit domnul cel brunet la celalalt domn, si mai brunet. "Ba, a mea este! Eu i-am dat cele mai multe beri. Hai, fa, scoala-te!", a incercat domnul sa o trezeasca pe doamna. Florin era cu spatele la vecinii galagiosi si putea doar sa auda. In schimb, eu vedeam si ce se intampla la masa de "taina". Cei doi se certau pe roscata, fara sa ia in calcul faptul ca aceasta era prea obosita pentru o partida de sex. Colegul meu mesteca intruna zaharul in ceasca si se uita zambind la mine. Ma intreba, din priviri, ce parere am despre "negocierea" matinala de la bufet. L-am intrebat, la randul meu cu glas tare: "Ce zici, vor reusi sa obtina ceva?". "Da, cum sa nu. Femeia se odihneste o tara (Florin e oltean), cat se cearta domnii. Si-apoi merg sa-si rezolve problemele, pe rand". Asa s-a si intamplat. Cand s-a facut liniste, roscata s-a ridicat brusc in picioare. Barbatii s-au sculat si ei de la masa. A luat-o ea inainte. Era cu un cap mai inalta decat ei, ceea ce dadea situatiei un aer grotesc. "Eu voi fi primul, apoi urmezi tu", se asigura domnul cel mai brunet, in timp ce ieseau din crasma. Cand am urcat in tren eram treaza... Spectacolul la care asistasem isi facuse efectul, nicidecum cafeaua. Tot drumul pana la Bucuresti, am simtit mirosul acela aproape pestilential al bufetului. L-am redescoperit, la propriu, cand am ajuns la toaleta din Gara de Nord. Cat ma cautam prin buzunare dupa 6 bani, a venit o doamna cu o tava de mancare. Vanzatoarea de bilete era servita la locul de munca! A multumit si s-a asezat la masa. O musca verde bazaia de zor, apa curgea, iar ea infuleca. Cand am iesit, am vazut o batrana care se pieptana si-si aranja cu grija trei fire de par. In mizeria aceea, se aranja ca sa fie primenita de drum. Miros de carciuma, miros de toaleta, miros de gara. Miros de... viata? Nu, sper ca nu. Eram eu foarte obosita.