Mai mulți jurnaliști au fost agresaţi de fiul lui Gheorghe Dincă, la ieşirea de la CNA.Copiii lui Gheorghe Dincă veniseră să facă o sesizare, iar jurnaliștii au încercat să îi ia o declarație.Printre cei agresați se numără și un operator al Antena 3.
De asemenea, mai multe camere video au fost distruse.
Antena 3 a anunțat că va depune o plângere în acest caz.
"Astăzi, la ora 15,01, prin apel 112, un jurnalist a sesizat faptul că el, precum şi alţi colegi din presă au fost loviţi de către un bărbat pe care doreau să-l intervieveze. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 17, precum şi un echipaj de prim ajutor. La acest moment persoanele vătămate sunt audiate şi, de asemenea, bărbatul reclamat ca agresor este căutat în vederea audierii", informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.
Cercetările se vor desfăşura sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Potrivit unor informaţii apărute în presă, fiul lui Gheorghe Dincă a fost aşteptat, marţi, la sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului, de către mai mulţi jurnalişti. La vederea lor, fiul lui Dincă ar fi intrat în conflict cu ziariştii, după care ar fi lovit un cameraman, în timp ce altul a filmat scena.