x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jurnalul a avut dreptate / Gribenco, recunoscut

Jurnalul a avut dreptate / Gribenco, recunoscut

de Libiu Mateescu    |    02 Mar 2009   •   00:00

Aşa cum am dezvăluit în ediţia Jurnalului Naţional din 26 februarie, în exclusivitate, principalul suspect al cazului jafului armat de la casa de schimb Candy din Braşov, Serghei Gribenco, a fost recunoscut de victima care a supravieţuit atacului, Răzvan Grasin.



Braşoveanul le-a declarat criminaliştilor, după ce i s-a arătat poza suspectului, că seamănă foarte mult cu atacatorul care a tras în el în seara tragediei. Această mărturie este o piesă importantă la dosarul dublei crime, dar nu suficientă, întrucât lipseşte deocamdată expertiza ADN, ce urmează să fie realizată de IML Bucureşti. Grasin este singurul martor care l-a văzut de aproape pe atacator, deşi prin geamul lateral al maşinii şi pe timp de noapte. Tocmai din această cauză el este protejat de anchetatori prin intermediul programului de protecţie al martorilor şi este păzit 24 de ore din 24. Pe de altă parte, braşoveanul l-a identificat la câteva zile după atac pe Serghei Gorbunov ca fiind cel care a tras, după ce i-a fost prezentat portretul-robot întocmit de criminalişti, motiv pentru care anchetatorii au nevoie de mai multe probe pentru acuzarea lui Gribenco.

×
Subiecte în articol: observator