x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jurnalul României 1989

Jurnalul României 1989

04 Dec 2008   •   00:00

Anunţ pentru cititori



Dragi cititori,
Ce făceaţi în 1989? Dacă aveţi fotografii, mărturii, scrisori, jurnale, poveşti de viaţă din acel an, totul ne este de folos pentru a scrie pentru prima dată jurnalul adevărat al anului 1989, Jurnalul României 1989.

Fiţi alături de noi! Povestiţi-ne o întâmplare deosebită, o bucurie, un necaz, un sentiment care v-a marcat în acel an. Vă aşteptăm scrisorile, jurnalele, fotografiile şi tot ceea ce vă leagă pe dumneavoastră de anul 1989 pe adresa Piaţa Presei Libere nr. 1, intrarea D, etaj VIII. Nu uitaţi să menţionaţi "Pentru Jurnalul Românei 1989" şi pe adresa de mail jurnalulromaniei1989@jurnalul.ro. De asemenea, ne puteţi contacta la numărul de telefon  021-318.20.37/int. 285.

×
Subiecte în articol: observator