x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Klaus Iohannis explică de ce a respins noul Cod Fiscal

Klaus Iohannis explică de ce a respins noul Cod Fiscal

29 Iul 2015   •   12:15
Klaus Iohannis explică de ce a respins noul Cod Fiscal
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

România are nevoie de relaxare fiscală, însă contează foarte mult maniera în care se realizează aceasta, iar pentru consolidarea performanţelor recente politicile fiscal-bugetare trebuie să fie sustenabile, a fost mesajul transmis miercuri de preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia Conferinţei Ştiinţifice Anuale a Economiştilor Români din Mediul Academic din Străinătate - ERMAS 2015, care are loc la Cluj-Napoca.

''Recent, am solicitat Parlamentului reexaminarea Codului fiscal. Am făcut acest lucru cu motivaţia prudenţei şi responsabilităţii în plan fiscal-bugetar. România are nevoie de relaxare fiscală, însă contează foarte mult maniera în care se realizează aceasta. Pentru consolidarea performanţelor recente, politicile fiscal-bugetare trebuie să fie sustenabile. Dezvoltarea reală, calitativă se obţine prin politici economice bine gândite, care depăşesc interesele politice şi rezolvă problemele profunde ale economiei noastre'', a declarat preşedintele, care a fost reprezentat la eveniment de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

Şeful statului a salutat evenimentul care prilejuieşte întâlnirea economiştilor români din străinătate, spunând că este ''nu doar un motiv de comuniune şi regăsire a colegilor de profesie, ci şi o ocazie specială de dezbatere a ideilor economice''.

''Mă bucură să ştiu că sunt mulţi ca dumneavoastră, care excelează prin profesionalism şi dedicaţie, care ne reprezintă ţara, prin performanţe deosebite, peste tot în lume. Îi felicit pe toţi economiştii români, din străinătate şi din ţară, cu speranţa participării tuturor, prin studiile şi cercetările dumneavoastră, la îmbunătăţirea politicilor şi deciziilor economice ale României. Este important ca viziunea şi experienţa dumneavoastră să nu rămână neîmpărtăşite, pentru a fi convinşi că vom adăuga valoare către România şi pentru România'', a completat Iohannis.

În opinia sa, schimbarea profundă înseamnă educaţie, în mod necesar şi prioritar, ''căci educaţia este ingredientul cu adevărat indispensabil pentru dezvoltarea oricărei societăţi''.

''Aşa cum am spus şi în alte rânduri, o societate nu poate fi, pe termen mediu său lung, mai bună decât sistemul său de educaţie. Prosperitatea, performanţa economică, buna guvernare, democraţia însăşi se bazează pe calitatea capitalului uman. România va deveni competitivă şi prosperă pe măsură ce educaţia va evolua şi ea în această direcţie. Cu toţii ne dorim ca noile generaţii să poată performa cât mai bine, iar eficienţa să devină criteriu determinant, indiferent de domeniul de activitate, concurenţial, privat său public'', a mai transmis preşedintele.

Potrivit acestuia, ''datoria de conştiinţă a economistului este de a privi lucrurile în profunzime şi perspectivă, de a apăra ideile bune şi de a lupta împotriva celor incorecte, care pot fi seducătoare pe termen scurt, în special ca emanaţie a dezideratelor politice, dar care pe termen lung generează nemulţumire, sărăcie şi conflict''.

''În acest sens, apreciez că rolul universităţii este decisiv, esenţial, nu doar în calitate de actor special, furnizor concurenţial pe o piaţă a serviciilor educaţionale, ci în calitate de adevărat model de etică, de responsabilitate, pentru promovarea ideilor sănătoase, indispensabile prosperităţii economice'', a susţinut Klaus Iohannis.

El a mai arătat că România trebuie să-şi consolideze, în mod hotărât, instituţiile economiei de piaţă şi are nevoie de o abordare echilibrată şi responsabilă, ''una care să corecteze erorile trecutului, în favoarea unor beneficii sustenabile''.

''În actuala etapă, circumscrisă trinomului post-tranziţie, post-aderare, post-criză, avem nevoie de un nou model de dezvoltare, axat pe competitivitate şi responsabilitate. (...) Nu ne mai putem permite politici care să genereze prosperitate doar pe termen scurt, fără să consolidăm bazele reale ale progresului economic: proprietatea privată şi piaţa concurenţială, acumularea de capital şi stimularea investiţiilor, inovarea şi antreprenoriatul, libertatea economică şi competitivitatea. Acestea sunt sursele prosperităţii generale, a creării de locuri de muncă productive şi bine plătite'', a subliniat Iohannis.

×