Preşedintele Klaus Iohannis i-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, conduşi de Ludovic Orban, la consultări pe tema Justiţiei.
Din delegaţie mai fac parte parlamentarii Florin Cîţu, Raluca Turcan, Dan Vîlceanu şi Ioan Cupşa.
De altfel, PNL dă startul consultărilor şefului statului pe această temă. La ora 16,00 urmează să aibă loc cele cu USR, la 16,45 cu PMP, la 17,30 cu UDMR şi la 18,15, cu grupul minorităţilor naţionale.
Şeful statului a trimis, vinerea trecută, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament prin care i-a invitat la consultări joia şi vinerea aceasta, la Palatul Cotroceni, pe tema situaţiei din Justiţie. În scrisoare se arată că fiecare delegaţie poate fi formată din maximum cinci persoane.
Mandatul PNL la consultările de la Cotroceni este de susţinere totală pentru referendumul naţional, a declarat, luni, preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.
În martie, preşedintele Iohannis a anunţat referendumul pe tema situaţiei din Justiţie, iar pe 1 aprilie a solicitat Parlamentului o nouă consultare pentru lărgirea ariei de cuprindere a consultării naţionale care va avea loc pe 26 mai.
"Ne dăm seama că acea consultare iniţială pe care am făcut-o, consultarea Parlamentului, a vizat doar o parte din marile probleme pe care le creează PSD. Am decis să fac o reconsultare a Parlamentului, o nouă consultare a Parlamentului României pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului. Voi adresa Parlamentului României o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum pentru a-l face mai eficient şi mai puternic. Referendum pe 26 mai. Avertizez Guvernul României să nu emită ordonanţe de urgenţă în aceste domenii, Justiţie, politică penală, până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaştem voinţa suverană a românilor", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.
Pe 26 martie, preşedintele Iohannis a avut consultări cu reprezentanţi ai societăţii civile pe tema referendumului, iar pe 27 martie el s-a întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pe tema situaţiei actuale din sistemul judiciar. AGERPRES