x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Klaus Iohannis, despre fonduri europene: Într-un singur an, rata absorbției a trecut de la 32% la 46%

Klaus Iohannis, despre fonduri europene: Într-un singur an, rata absorbției a trecut de la 32% la 46%

28 Oct 2020   •   18:10
Klaus Iohannis, despre fonduri europene: Într-un singur an, rata absorbției a trecut de la 32% la 46%

UPDATE. Președintele Klaus Iohannis a prezentat situația absorbției de fonduri europene de către Guvernul Orban.

„Am avut astăzi o întâlnire cu premierul Ludovic Orban și cu miniștrii cu atribuții în fondurile europene pentru a vedea stadiul pregătirii Planului național de redresare și reziliență. După cum știți, am obținut circa 80 miliarde euro, fonduri europene destinate României pentru următorii 9 ani. O parte importantă din aceste fonduri, peste 30 miliarde euro, o vom folosi pentru a accelera revigorarea economică post-pandemie. Acest plan va trebui aprobat de Comisia Europeană cel mai târziu până în aprilie 2021 și vor exista anumite condiții în utilizarea fondurilor. Este vorba în principal de asigurarea reformelor structurale, de tranziție climatică. Toate acestea sunt necesare pentru a permite economiei să se dezvolte durabil. Fondurile la care mă refer, pe lângă cele accesate în mod normal, reprezintă o oportunitate istorică de a moderniza România cu autostrăzi, programe de digitalizare etc. Sunt fonduri care vor permite investiții majore în educație și sănătate.

Toate aceste proiecte vor avea consecințe bune palpabile pentru români. Tocmai de aceea, în cadrul întâlnirii de astăzi am discutat despre cum vom putea concret să accesăm și folosim aceste fonduri. Avem 12 direcții prioritare: sănătate, educație, digitalizare, transport durabil, combaterea schimbărilor climatice, protecția mediului, energie, efeciență energetică, mediul de afaceri etc. Aceste domenii sunt grupate pe 3 piloni principali ai Planului național și anume: tranziția verde, servicii publice și valorificarea patrimoniului și competitivitate economică și reziliență. Când spun că am încredere că guvernul actual poate obține banii puși la dispoziție, mă bazez pe fapte, nu pe opinii. Atragerea de fonduri europene este deja peste alte guverne. Sumele atrase de România din fonduri europene însumează 4,1 miliarde euro. Într-un singur an, rata absorbției a trecut de la 32% la 46%. Vă dau ca exemple de proiecte realuate linia de metrou Drumul Taberei și conexiunea feroviară Gara de Nord - Otopeni.

Tot în acest an, am deblocat proiecte majore de transport: autostrăzi și centura Bucureștiului. Acestea sunt doar o parte. O altă zonă extrem de improtantă este Sănătatea. În acest an, avem finanțare pentru spitalele regionale din Craiova, Iași și Cluj. Valoarea totală este de 1,6 miliarde euro, iar capacitatea de spitalizare totală care se realizează este de peste 2.500 de paturi. În fine, un ultim exemplu: în acest an a avut loc deschiderea unor proiecte de 235 milioane euro pentru rețelele inteligente de distribuție a gazelor naturale.

Criza ne-a arătat că UE și noi trebuie să ne adaptăm cât mai bine pentru a deveni cât mai competitivi și eficienți. De aceea, resursele financiare trebuie utilizate în mod inteligent, iar România tocmai asta își propunere să facă”, a declarat Iohannis.

Stire initiala Președintele Klaus Iohannis va avea o ședință pe tema fondurilor europene, la care vor participa premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan și mai mulți miniștri, printre care Florin Cîțu, Marcel Boloș și Nelu Tătaru.

„Președintele Klaus Iohannis, va avea miercuri, ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o ședință pe tema fondurilor europene cu prim-ministrul României, Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru”, anunță Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, șeful statului va susține la ora 18:00, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă.

 

 

×
Subiecte în articol: klaus iohannis