x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La care miting se asociază la Roma Presedintele Iohannis?

La care miting se asociază la Roma Presedintele Iohannis?

de Dan Constantin    |    25 Mar 2017   •   12:37
La care miting se asociază la Roma Presedintele Iohannis?

Sesiunea plenară festivă a Consiliului European  de la Roma este „bordată” în stradă de numeroase mitinguri. Organizatorii anuntă zeci de mii de participanti care se reunesc pentru a exprima pozitiile asupra unei „alte Europe”.Publicatiile apărute astăzi fac o „hartă”  a miscărilor de stradă care au creat suplimentar problemele pentru fortele de securitate italiene.Sunt estimati circa 30000 de participanti la manifestatii.

Publicatiile și televiziunile trec în revistă aceste marsuri, principalele reuniuni trecând prin centrul Romei.

În zona Colosseum și Arcului lui Constantin se reunesc FEDERALIȘTII , de stânga, sub platforma Europa Noastră.

Polul „suveranistilor” care se reuneste la Forum reprezintă dreapta extremă, de esență profascistă și separatistă.

Miscarea EUROSTOP reprezintă stânga radicală și este cea mai supravegheată din cauza posibilelor infiltrări a grupurilor anarhiste violente. Incidentele grave de la Genova, din 2001, prost gestionate de fortele de ordine sunt o pagină îndoliată pentru autoritățile italiene.

Presedintele Iohannis, care s-a declarat sustinătorul protestelor și a prezentat EXPERIENȚA ROMÂNIEI în materie de democratie alternativă, ca presiune a străzii asupra organelor alese prin vot, la Consiliul European din Malta, are asadar de unde alege la Roma.

Așteptăm optiunea presedintelui la mitingurile de la Roma pentru a discerne spre ce se îndreaptă România.

×
Subiecte în articol: klaus iohannis