x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Laserul de la Măgurele va crea în total 13.000 de locuri de muncă. Investiţiile vor depăşi un miliard de euro

Laserul de la Măgurele va crea în total 13.000 de locuri de muncă. Investiţiile vor depăşi un miliard de euro

14 Iun 2013   •   21:08
Laserul de la Măgurele va crea în total 13.000 de locuri de muncă. Investiţiile vor depăşi un miliard de euro

Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, a declarat vineri că laserul de la Măgurele ar putea concentra investiţii publice şi private de peste un miliard de euro şi va crea în total 13.000 de locuri de muncă, inclusiv pentru 1.000 de cercetători din toată lumea, din care peste 200 vor fi angajaţi permenent.

"Este o zi istorică pentru cercetarea românescă, pentru societatea românescă. În perspectiva anului 2017, proiectul ELI-NP va fi cea mai avansată infrastructură pe plan modial dedicată studiilor legate de radiaţia fotonică, lumină extremă, distribuită în trei locaţii - România, Cehia şi Ungaria", a declarat Costoiu, care a participat la inaugurarea lucrărilor proiectului ELI-NP, pe platforma de la Măgurele.

Prin acest proiect, ce presupune construirea celui mai mare laser din lume, ce va fi folosit pentru cercetare în diverse domenii, vor fi create 13.000 noi locuri de muncă, cercetătorii din toată lumea putând aplica pentru 1.000 de posturi, dintre care peste 200 vor fi permanente, a mai arătat ministrul, care la sfârşitul lunii februarie, declara că au început deja angajările la  ELI-NP. Astfel, director ştiinţific a fost numit francezul Sydney Gales, şeful de cercetare de la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris.

De asemnea, au mai fost angajaţi un cetăţean bulgar şi doi români, Daniel Rusescu şi Ovidiu Teşăreanu, care locuiau de mai mulţi ani în Germania, respectiv Italia.

Potrivit lui Costoiu, investiţiile într-un proiect de anvergura celui de la Măgurele se vor regăsi în economie, sub forma unor noi metode şi tehnici de producţie, în mediul de afaceri, în industria farmaceutică, în medicină, în gestionarea deşeutilor radioactiove şi în software pentru controalele de securitate din aeroporturi de exemplu.

×