Legea amnistiei fiscale a fost adoptata de Camera Deputatilor, cu 234 voturi "pentru" si nici un vot impotriva. Astfel, 300.000 de functionari din administratia publica nu vor mai trebui sa returneze sporurile incasate in perioada 2008-2010.
Atat USL, cat si PDL si UDMR au votat in favoarea acestei legi, considerand-o o lege reparatorie. Camera Deputatilor este for decizional in acest caz.
UDMR a depus, in 20 martie, la Parlament, proiectul de lege privind amnistia fiscala pentru circa 300.000 de functionari publici obligati sa returneze sporurile incasate in 2008-2010.
Laszlo Borbely preciza, la acel moment, ca, atunci cand UDMR s-a angajat sa faca parte din Guvernul Ungureanu a avut unele conditii privind programul de guvernare, aceasta lege privind exonerarea de la plata returnarii sporurilor fiind una dintre ele.
Borbely afirma ca functionarii, indeosebi cei din primarii si administratia locala, au beneficiat de acele sporuri, "conform contractelor colective de munca si a acordurilor legale din acea perioada", insa au fost obligati din cauza "schimbarii legislatiei" si unor verificari ale Curtii de Conturi sa le dea inapoi, fiindu-le retinute din salarii, la care se adauga penalitati si dobanzile.
"Sunt situatii, mai ales in primarii, dar nu numai, cand cineva se intoarce acasa cu 500 de lei lunar, sub salariul minim pe economie la momentul actual", a argumentat liderul UDMR.
In expunerea de motive a proiectului sunt invocate "buna credinta" atat a angajatorilor care au achitat sporurile in baza contractelor/acordurilor de munca, cat si a angajatilor, dar si practica neunitara a instantelor judecatoresti privind procesele cu contestatii ale deciziilor Curtii de Conturi.
Cabinetul Mihai Razvan Ungureanu se angajase, prin programul de guvernare, sa aprobe in acest an proiectul legii privind amnistia fiscala pentru functionarii publici, dupa ce UDMR a solicitat aplicarea acestei masuri pentru functionarii publici obligati de Curtea de Conturi sa restituie sporurile salariale.