x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea Big Brother, respinsă

Legea Big Brother, respinsă

de Violeta Fotache    |    09 Oct 2009   •   00:00
Legea Big Brother, respinsă
Sursa foto: /Stockxpertcom

Curtea Constituţională a României (CCR) a declarat ieri neconstituţională Legea 298/2009 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, supranumită "Legea Big Brother".



Verdictul CCR a fost dat ieri cu majoritate de voturi, instanţa admiţând, ieri, excepţia invocată de Comisariatul pentru Societate Civilă (CSC) în cadrul unui proces intentat companiei de telefonie mobilă Orange. "Curtea a admis cu majoritate de voturi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii 298/2008", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al CCR, Ruxandra Săbărean.

Din felul în care sună decizia, se înţelege că legea a fost declarată neconstituţională în integralitatea ei, totuşi acest lucru îl vom putea şti cu exactitate abia în momentul în care CCR va face publică şi motivarea soluţiei. Comisarul general al CSC, Ionel Prodan, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate arătând că Legea 298 nu ar respecta dispoziţiile mai multor articole din Constituţie şi anume: articolul 28 privind secretul corespondenţei, articolul 26 privind viaţa intimă familială şi privată, articolul 25 privind libera circulaţie şi articolul 30 privind libertatea de exprimare.

Procesul a fost demarat în februarie, la Tribunalul Bucureşti, scopul fiind obligarea companiei de telefonie mobilă să respecte clauzele contractuale ce privesc confidenţialitatea convorbirilor telefonice. "Prin această lege se aduce o atingere gravă în primul rând cetăţeanului de rând pentru că fiecare cetăţean prin această lege poate fi privit ca un infractor", declara Prodan într-o conferinţă de presă. Comisarul general al CSC bănuia că legea avea ca scop şantajul asupra "oamenilor politici sau publici, în sensul de a le schimba opţiunea sau de a-i face să tacă".

SOCIETATEA CIVILĂ A AVUT DREPTATE
Posibila intrare în vigoare a acestei legi a provocat reacţii vehemente, societatea civilă criticând ideea unei astfel de monitorizări. Pe de altă parte, legea a stârnit şi nemulţumirea anchetatorilor. "Această lege ne încurca activitatea, motiv pentru care, încă de la adoptarea ei, noi am cerut o modificare legislativă, am participat la grupul de lucru constituit şi să sperăm că acum, legea fiind declarată neconstituţională, proiectul de modificare va fi promovat cât mai urgent", ne-a declarat ieri procurorul general al Parchetului instanţei supreme, Codruţa Kovesi.

Principala nemulţumire era legată de condiţionarea obţinerii de procurori a listingurilor de convorbiri telefonice, doar în cazurile de infracţiuni grave şi doar dacă este începută urmărirea penală. Totodată, termenul de stocare a datelor (şase luni) a fost considerat insuficient pentru rezolvarea anchetelor complexe. Intrarea în vigoare a legii a fost amânată până la data de 31 decembrie a.c., pentru a fi promovată, între timp, o ordonanţă de urgenţă de modificare.

×
Subiecte în articol: observator legea big brother