x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea de salarizare unică, funcţională în şase luni

Legea de salarizare unică, funcţională în şase luni

06 Noi 2008   •   00:00

Actul normativ ar trebui să fie implementat în cel mult şase luni, iar săptămâna viitoare partidele politice ar trebui să semneze un acord pe textul final de lege.



Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a declarat, la finalul întâlnirii de la Ministerul Muncii, că reprezentanţii Guvernului, ai patronatelor şi ai sindicatelor, au discutat, miercuri, principiile care vor sta la baza legii de salarizare unică în sistemul bugetar, respectiv opt puncte "tranşante" care vor fi rescrise până vineri dimineaţa, când a fost stabilită o nouă întâlnire pentru finalizarea textului. În opinia lui Petcu, cel mai important principiu al acestei legi constă în introducerea în sistemul unitar şi a altor categorii de bugetari, cum ar fi parlamentarii. "Principiul de bază este eleborarea unei legi unitare pentru tot personalul plătit din bani publici. Totodată, noua alege vizează micşorarea ecartului dintre salariul minim şi cel maxim", a spus Petcu. Acesta a mai precizat că, în urma aplicării noii legi, nu vor exista micşorări de salarii. Sindicaliştii au precizat că părţile implicate în discuţii au căzut de acord că, în cel mult şase luni, legea ar trebui să fie funcţională, spunând că, după finalizarea textului de lege, care ar trebui să aibă loc vineri, la începutul săptămânii viitoare ar trebui să fie semnat acordul privind legea salarizării unice de către toate partidele politice. Aproape 100.000 de angajaţi din România au salarii până în 640 de lei, alţi peste 330.000 au între 641 şi 700 de lei, 327.000 dintre ei au între 701 şi 1.000, iar alţi aproximativ 300.000 au între 1.001 şi 1.500 de lei.
www.antena3.ro

×
Subiecte în articol: romania