x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea disponibilizărilor din învăţământ, fără notă de fundamentare

Legea disponibilizărilor din învăţământ, fără notă de fundamentare

de Diana Scarlat    |    07 Ian 2010   •   00:00

Ordonanţa de Urgenţă prin care vor fi desfiinţate 15.000 de posturi din învăţământul preuniversitar "are o notă de fundamentare bine ascunsă în sertarele ministerului sau nu o are deloc", spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).


În urma solicitării pe care FSLI a făcut-o ministerului de a se face publică nota de fundamentare a OUG 114/2009, federaţia a primit astăzi un răspuns prin e-mail, prin care ministerul anunţă că "urmează să se publice nota de fundamentare pe site-ul oficial în cel mai scurt timp". "Aşteptăm şi noi cu nerăbdare această notă de fundamentare, ca să ne dăm seama cum s-a ajuns la o asemenea hotărâre care nu ţine cont de situaţia învăţământului, ci doar de recomandările FMI", a declarat pentru Jurnalul Naţional Liviu Pop, secretar general FSLI.


PROFESORI "PE STOC"... Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), în toată ţara sunt în prezent 243.614 posturi acoperite cu personal didactic, dintre care 186.889 cu titulari şi 56.723 cu suplinitori. Dintre suplinitori, 3.767 sunt pensionari, suplinitori calificaţi sunt 28.861 în mediul urban şi 22.586 în mediul rural, iar necalificaţi sunt 1.879 în mediul urban şi 3.397 în mediul rural. "Ar trebui să se ştie că avem şi în Bucureşti suplinitori necalificaţi, nu doar în mediul rural. 15.000 de posturi înseamnă 15.000 de oameni, cu toate că ministerul încearcă să ne spună că nu este aşa. Este vorba despre tot atâţia oameni, pentru că aceştia funcţionează în momentul de faţă în sistem, cu excepţia învăţătorilor şi a educatorilor care au peste 25 de ani vechime şi gradul 1, în anumite judeţe ei au două ore plata cu ora, iar aceasta ar fi singura situaţie în care ei nu pleacă din sistem dacă nu se mai plătesc acele ore. Normal trebuia să se plece de jos în sus, să se vadă câţi copii sunt, de câte clase este nevoie, nu să se dea o măsură prin care să scadă calitatea actului educaţional", precizează Liviu Pop.


CONTABILITATEA DE LA EDUCAŢIE.
Astăzi, Ministerul Educaţiei a transmis o nouă adresă către toate inspectoratele şcolare, cerându-le acestora să găsească soluţii pentru încadrarea numărului de posturi. Astfel, cifrele ar trebui potrivite cumva în realitatea din fiecare judeţ, în urma deciziei Guvernului despre care reprezentanţii FSLI spun că a fost bazat pe simple calcule contabile. "S-ar putea să avem surplus de personal în anumite judeţe, în timp ce în altele va mai fi nevoie de profesori, dar nu ne putem pronunţa până nu aflăm ce decizii s-au luat. Noi am constatat că se face contabilitate la Educaţie. Din bugetul Edicaţiei, doar 33% reprezintă cheltuielile de personal din preuniversitar. 67% reprezintă partea de universitar şi de investiţii şi considerăm că ar trebui să se facă o atentă analiză şi asupra acestora, nu doar asupra celor din preuniversitar", mai spune secretarul FSLI.

×
Subiecte în articol: scoala