x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea junglei - Razboi interlop la Craiova!

Legea junglei - Razboi interlop la Craiova!

de Cristian Vasilcoiu    |    02 Dec 2005   •   00:00

Razboi in toata regula, in noaptea de miercuri spre joi, in cluburile craiovene Angel’s si Medieval. Zeci de persoane au fost angrenate intr-un aprig conflict, din care nu au lipsit batele de basseball, sabiile si pistoalele. Clubul Angel’s a fost, totodata, "sifonat". Politia si Jandarmeria au intervenit masiv, retinand mai multi capi ai celor doua tabere implicate in conflict: Fratia si Mandria.

RETINERI. Peste 40 de persoane au fost conduse la sediul Politiei, intre care si sapte lideri ai gruparilor interlope. Intre ei, Marius Florian Ionele, zis "Cretu’", patron al clubului Angel’s, Nicolita Pauna, zis "Babarezu’" si Paul Danut Amza. Totodata, Eriko-Cezar Constantinescu si Catalin Marian Ciovica, lideri ai Mandriei, dar si Gigi Vadik Zaverra, zis "Gigioc", si Nicusor-Dragos Ancuta, zis "Nicu Grasu’", din partea Fratiei, au fost retinuti pentru 24 de ore, sub acuzatia de ultraj contra bunelor moravuri. Cei patru urmeaza a fi prezentati in fata judecatorilor cu propunere de arestare preventiva. Seful Politiei doljene, comisarul-sef Georgel Enescu, sustine ca cercetarile continua si in ceea ce priveste implicarea altor interlopi prezenti in cele doua cluburi. (Cristian Vasilcoiu)

×
Subiecte în articol: observator