x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea maidanezilor, modificată: Prefectura Capitalei propune eutanasierea câinilor cu boli grave, transmisibile la om

Legea maidanezilor, modificată: Prefectura Capitalei propune eutanasierea câinilor cu boli grave, transmisibile la om

11 Apr 2012   •   12:54
Legea maidanezilor, modificată: Prefectura Capitalei propune eutanasierea câinilor cu boli grave, transmisibile la om

Prefectura Capitalei a propus, marti, modificarea Legii cainilor fara stapan, astfel incat cainii cazati in adaposturi sa fie eutanasiati doar daca sunt diagnosticati cu boli grave, transmisibile la om, boli incurabile sau sunt agresivi.

"In ceea ce priveste legea cainilor fara stapan, date fiind argumentele Curtii Constitutionale in sensul ca animalele nu pot fi crescute pe domeniul public, ca eutanasierea se aplica numai daca celelalte masuri ale autoritatilor locale nu au dat roade, am trimis ieri, 10 aprilie, Senatului niste propuneri de modificare a legii in concordanta cu decizia Curtii. Aceste propuneri pot deveni initiativa legislativa numai daca parlamentarii din Senat o asuma ca atare. Articolul declarat neconstitutional a fost modificat astfel: 'cainii fara stapan sunt adapostiti in adaposturile serviciilor pentru gestionarea cainilor fara stapan, unde vor fi cazati in vederea revendicarii sau adoptiei. Populatia trebuie informata in mod regulat despre existenta adapostului, programul de vizitare si posibilitatea adoptiei", a spus prefectul, potrivit Agerpres.

El a precizat ca doreste sa fie introduse in noua lege si precizarile ca pe perioada cazarii in adaposturi cainii care sunt diagnosticati de medicul veterinar cu boli grave, transmisibile la om sau la animale sa fie eutanasiati, in termen de 3 zile de la data stabilirii diagnosticului, in perioada de cazare a cainilor in adaposturi se rezolva cu prioritate cererile de revendicare a acestora, cainii nerevendicati in termen de 7 zile pot fi adoptati de persoane fizice si persoane juridice, precum si de catre centrele de adoptie special amenajate si organizate in acest scop, apartinand organizatiilor si fundatiilor pentru protectia animalelor.

De asemenea, capturarea, transportul, cazarea, hranirea, deparazitarea, vaccinarea, sterilizarea si controlul bolilor cainilor in adaposturi sa se realizeaza cu respectarea normelor si masurilor sanitar-veterinare; adaposturile serviciilor de gestionare a cainilor fara stapan au obligatia ca, de indata ce a fost identificat proprietarul, acesta sa fie notificat, in termen de 10 zile de la capturare. Proprietarul va suporta contravaloarea cheltuielilor de intretinere a cainelui in cuantumul stabilit prin hotarare a consiliului local.

Prefectul Capitalei a aratat ca solutia care s-a impus este sterilizarea masiva a tuturor cainilor de rasa comuna, cu sau fara stapan, strangerea cainilor de pe strazi, pastrarea lor in adaposturi si eutanasierea exemplarelor agresive sau grav bolnave, atat la momentul aducerii lor in adaposturi cat si pe perioada pastrarii lor in adaposturi, daca medicii veterinari ii diagnosticheaza cu astfel de boli.

El spune ca adoptiile continua sa joace un rol important, asa dupa cum se prevede si in textul initial al legii.

Prefectul a precizat ca masurile actualei legi implica eforturi bugetare semnificative, asa incat, la Bucuresti doar, la un numar de circa 40.000 de caini si la un cost de intretinere de 375 lei/ caine pe luna, va trebui alocata suma de 41.860.000 euro anual.

"Ipocrizia unor ONG-uri, dublata de cea a unor primari, nu face decat sa perpetueze aceasta stare de fapt cu o medie de 10.000 de oameni muscati anual in Capitala si alte posibile decese, intrucat nu cred ca vreun primar si nici primarul general vor aloca aceasta suma decat daca renunta la alte proiecte. In aceste conditii, ONG-urilor le revine o implicare efectiva si nu doar la TV, prin construirea de adaposturi private unde sa aiba grija de animalele pe care zic ca le iubesc, prin demararea unor campanii serioase si eficiente de incurajare a adoptiilor sau prin acordarea de sprijin autoritatilor locale. La urma urmei, ei si-au dorit aceasta solutie. Acum e randul dumnealor sa o implementeze. Eu consider ca mi-am dus pana la capat, date fiind obstacolele, promisiunea de a oferi o solutie la problema cainilor fara stapan. Voi continua sa fac lobby pe langa parlamentari pentru ca legea sa fie discutata si votata cat mai repede cu putinta. Dupa adoptarea legii, incurajez toti bucurestenii sa ceara Primariei Generale aplicarea ei intocmai", a mai spus prefectul Mihai Cristian Atanasoaei.

×