Legea metropolitana isca iar un scandal intre partide. De data asta, nu intre PSD si PNL, ale caror proiecte au fost deja depuse la Camera Deputatilor, ci chiar in Alianta, intre PD si PNL. Primarul general PD, Adriean Videanu, a declarat ieri ca nu va sustine proiectul initiat de PNL. "Vom angaja un consultant pe zona metropolitana si vom supune proiectul dezbaterii publice", a spus Videanu.
RELATIE STRICATA. "Noi am luat la pas judetele si comunele care sunt cuprinse in proiectul legii metropolitane. Cei din Calarasi nici nu vor sa auda de acest proiect, de teama sa nu-si piarda fotoliile, iar Ilfovul negociaza. Singurii care s-au bucurat de acest proiect au fost oamenii simpli", ne-a spus Marinela Berza, sefa Centrului de Planificare Urbana. Ea a precizat ca la inceput a colaborat cu PNL, prin persoana lui Adrian Badila, fost subprefect al Capitalei, dar ulterior relatia s-a degradat. Proiectul PNL are putine prevederi diferite de cele ale PSD. Astfel ca liberalii vor ca Zona Metropolitana sa aiba un Consiliu General, format din 61 de consilieri, un primar general, in subordinea caruia sa functioneze un corp de consilieri si doi viceprimari, precum si un prefect, nu guvernator, ca in versiunea PSD, numit de Guvern. Centrul Metropolitan Bucuresti va fi format din sase sectoare, cu rang de oras, iar Zona Premetropolitana va cuprinde orasele si comunele limitrofe, care vor avea insa un primar si doar un viceprimar. (Monica C. Andrei)Citește pe Antena3.ro