Sindicaliştii s-au declarat nemulţumiţi de aplicarea retroactivă a Legii sistemului unitar de pensii, principiul fiind prevăzut în proiectul de act normativ.
Liderii sindicali care s-au întâlnit ieri la Ministerul Muncii cu reprezentanţii Executivului, cer intrarea în normalitate a acestei legi, arătând că principiul retroactivităţii nu este valabil pentru nici un alt act normativ. Sindicaliştii susţin că aplicarea retroactivă a noii legi a pensiilor ar duce la foarte multe acţiuni în instanţă împotriva Guvernului. Proiectul de lege va fi dezbătut în şedinţa de Guvern de astăzi, iar dacă va fi aprobat ar putea fi trimis Parlamentului la 15 februarie, spun reprezentanţii Ministerului Muncii.
MUNCĂ PÂNĂ LA MOARTE
Sindicaliştii nu sunt de acord nici cu prevederea privind vârsta de pensionare, stabilită la 55 de ani pentru cei care lucrează în condiţii speciale. De asemenea, contestă modul în care va fi calculat punctul de pensie, în funcţie de inflaţie. Sindicatele cer şi o prevedere specială pentru femeile care cresc copii, pentru ca acestea să poată beneficia de o reducere a vârstei de pensionare fără a fi penalizate în perioada de creştere a copilului.
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) au anunţat luni că vor da în judecată Guvernul şi pe premierul Emil Boc pentru includerea pensiilor militare de stat în proiectul de lege. De asemenea, poliţiştii sunt nemulţumiţi de mărirea vârstei de pensionare, de la 55 la 60 de ani, speranţa de viaţă fiind de 62,5 ani în poliţie. Reprezentanţii CNS "Cartel Alfa" au menţionat că amendamentele formulate de sindicate vor fi trimise şi la comisiile parlamentare pentru a fi analizate, deşi proiectul de lege va fi dezbătut în şedinţa de Guvern.
Citește pe Antena3.ro