x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lei falsificaţi la imprimantă

Lei falsificaţi la imprimantă

de Violeta Fotache    |    22 Mar 2011   •   13:12

 Patru persoane au fost prinse de poliţiştii arădeni pentru falsificare de bancnote şi punerea acestora în circulaţie. Potrivit comisarului şef Nicolae Bătrân, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, cei patru reţinuţi au contrafăcut şi au pus în circulaţie bancnote din cupiură de 50,100 şi 200 de lei, în valoare totală de 3200 de lei. Imprimanta cu ajutorul căreia falsificatorii „fabricau” bancnotele a fost descoperită la domiciliul unuia dintre ei. Gelu B.(21 de ani), Corina D.(36 de ani) şi Petru D.(16 ani), toţi din comuna Hălmagiu, judeţul Arad, împreună cu Titus L.(24 de ani) din oraşul Brad, judeţul Hunedoara, falsificau bancnote pe care le plasau făcând cumpărături în valori mici, la diferite unităţi comerciale de pe raza comunei Hălmagiu, ulterior primind rest în bancnote adevărate.

Cei patru sunt cercetaţi în stare de libertate, pe numele lor fiind emisă interdicţia de a părăsi ţara.

×
Subiecte în articol: arad politisti imprimanta lei falsificati