Firme germane, italiene, spaniole si grecesti au depus ofertele ieri la licitatia organizata de Primaria Bucuresti pentru constructia Pasajului Suprateran Basarab, proiect pentru care municipalitatea aloca 178 de milioane de euro.
OFERTE DIFERITE. "Vom analiza atent fiecare oferta, iar spre sfarsitul lunii aprilie o sa tragem o concluzie. Mai mult de jumatate, adica 60% din punctaj este acordat pentru oferta financiara, restul reprezentand puncte de calitate, aprecierea tehnica. Solutiile tehnice prezentate sunt diferite fata de cea de baza. Unul din ofertanti a prezentat o macheta care se deosebeste radical fata de cea de baza. Sunt solutii remarcabile, pe care le vom analiza atent", a declarat Gheorghe Udriste, director in cadrul municipalitatii. Din cele 58 de societati care au cumparat caietul de sarcini ieri doar sapte consortii de firme si societati de constructii au depus ofertele pentru construirea pasajului de la Basarab. Acestea sunt: Zublin A.G. - DYWIDAG - Alpine (Germania), Max Bogl Bauunternehmung GmBH &Co KG (Germania), J.V. Pizzarotti &CS.p.A - Tirrena Scavi S.p(Italia), consortiul Bento Pedroso Construcoes SA (Odebrecht), SC Imsat SA si Moniz Da Maia, Serra & Fortunato _ Empreiteiros SA (MSF) (Spania, Romania) societatea Anonima de Comert, Industrie, Constructii si Turism "Mochlos" (Grecia), firma Aktor SA (Grecia) si consortiul italo-spaniol de constructii Astaldi S.p.A - FCC.Citește pe Antena3.ro