x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Linia de cale ferată cu ecartament normal din Portul Galați a fost redeschisă

Linia de cale ferată cu ecartament normal din Portul Galați a fost redeschisă

22 Iul 2022   •   13:48
Linia de cale ferată cu ecartament normal din Portul Galați a fost redeschisă

Linia de cale ferată cu ecartament normal din Portul Galați a fost redeschisă vineri, după finalizarea lucrărilor de reparații.

SRCF Galați a redeschis vineri, la ora 12.00, și linia de cale ferată cu ecartament normal 706 I Siloz Port Docuri - Galați Mărfuri - Galați Călători, linie destinată ieșirii din siloz a vagoanelor (românești) încărcate cu cereale.

Lucrările de reparații la linia cu o lungime de 1,5 km au fost executate, în regie proprie, de SRCF Galați, în perioada 7-21 iulie.

Au fost făcute lucrări de defrișare, au fost înlocuite 562 de traverse din lemn cu traverse beton, dar și 244 de bucăți de traverse din lemn speciale.

CFR Infrastructură amintește că în 7 iulie a fost redeschisă linia de cale ferată cu ecartament larg 706 J Galați Largă Ana - Galați Bazin - Galați Mărfuri - Port Docuri, lucrările pe această linie fiind executate, tot de SRCF Galați, în regie proprie, cu personal specializat. Aceasta asigură accesul direct, în siloz, al garniturilor cu cereale sosite din Ucraina (via Republica Moldova).

„Redeschiderea celor două linii de cale ferată 706 J Galați Largă Ana - Galați Bazin - Galați Mărfuri - Port Docuri (ecartament larg) și 706 I Siloz Port Docuri - Galați Mărfuri - Galați Călători (ecartament normal) contribuie la revigorarea activității din Portul Galați, prin operaționalizarea transporturilor de cereale care ajung acum direct în Siloz, fără manevre de transpunere a vagoanelor de pe linia cu ecartament larg, pe linia cu ecartament normal. Astfel, vagoanele cu cereale din Ucraina intră direct în Siloz pe linia cu ecartament larg, iar din Siloz pleacă garniturile încărcate cu cereale, pe linia cu ecartament normal”, transmite CFR Infrastructură.

(sursa: Mediafax)

×