x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Loc din PATRIMONIUL MONDIAL AL CULTURII, la 40 de kilometri de Calafat!

Loc din PATRIMONIUL MONDIAL AL CULTURII, la 40 de kilometri de Calafat!

20 Ian 2015   •   12:20
Loc din PATRIMONIUL MONDIAL AL CULTURII, la 40 de kilometri de Calafat!

Peştera Magurata, situată pe malul bulgăresc al Dunării, va fi inclusă în lista UNESCO a patrimoniului mondial al culturii, informează agenţia Novinite.

Peştera are galeria principală în lungime de 2600 de metri şi cuprinde o minunată dantelărie de stalactite şi stalagmite. Partea cea mai valoroasă a peşterii o reprezintă desenele rupestre descoperite într-o cameră altar, care au o vechime din epoca de piatră şi a bronzului.

Peştera Magurata se află la 35 de km de Vidin, spre Ruse. Accesul pentru români este facilitat de podul de peste Dunăre. De la Calafat până la locul considerat o minune a patrimoniului cultural mondial distanţa poate fi parcursă cu automobilul în circa 45 de minute.

Peşterile cu desene rupestre protejate se mai afla în Franţa - 71 de situri, Spania - 34 situri, celebre fiind grotele Lascaux, Chauvet, Nieux şi peştera Altamira din Spania.

În România, desene rupestre sunt inventariate în peşterile Cuciulata, Coliboaia şi Gaura Chindiei.

×