x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Loganul nu s-a rasturnat

Loganul nu s-a rasturnat

de Cristian Petru    |    04 Aug 2005   •   00:00
Loganul nu s-a rasturnat

Dacia Logan nu se rastoarna la o viteza de 65 de kilometri la ora, in cazul unui viraj brusc. Aceasta a fost concluzia testului organizat marti de Antena 1 si BBC Top Gear Romania.

Dacia Logan nu se rastoarna la o viteza de 65 de kilometri la ora, in cazul unui viraj brusc. Aceasta a fost concluzia testului organizat marti de Antena 1 si BBC Top Gear Romania. "Am vrut sa reeditam testul efectuat saptamana trecuta de ADAC, echivalentul ACR-ului in Germania, cand Loganul s-a rasturnat. Testul numit si al «elanului», efectuat de nemti, a ridicat multe semne de intrebare in Romania", sustine Cristian Iovitu, redactor-sef BBC Top Gear Romania.

PREGATIRI. In fata Pavilionului Central din Romexpo Bucuresti, marti seara era pregatita o masina de Politie dotata cu aparat radar, dar si o Ambulanta si o masina de Pompieri in cazul in care testul nu ar fi avut un final fericit. Dacia a pus la dispozitia celor care au organizat testul un Logan 1,6 MPI cu dublu airbag si ABS, acelasi model ca si cel folosit in Germania. Claudiu David, pilot in Campionatul National de Raliuri in echipa OMV - Petrom - Rally Team, a fost cel care a testat masina.

MULTUMITI. Prima incercare - 72 de kilometri la ora. Masina nu numai ca nu s-a rasturnat, dar si-a pastrat traiectoria. Cea de-a doua si cea de-a treia incercare - 87 si respectiv 84 de kilometri la ora. Masina si-a pierdut traiectoria, dar tot nu s-a rasturnat. "Nu mi-a fost teama. Masina a fost departe de a se rasturna. A fost stabila", ne-a spus dupa testare pilotul Claudiu David. Si Cristian Iovitu a fost multumit de felul in care Loganul s-a comportat la testare. "La 65 de kilometri la ora, masina a fost stabila. Tendinta de rasturnare apare abia la peste 90 de kilometri la ora", zice redactorul-sef BBC Top Gear Romania. Saptamana trecuta, in Germania, cel mai nou autoturism produs de Dacia s-a rasturnat la o viteza de 65 de kilometri la ora, dupa un viraj brusc la stanga, urmat de unul la dreapta. ADAC Germania a recomandat producatorilor auto sa nu renunte la elementele de siguranta in cazul automobilelor ieftine, iar soferii au fost sfatuiti sa ia in considerare achizitia, la un pret similar cu cel al unui vehicul ieftin nou, a unui automobil rulat, dar cu mai multe elemente de siguranta.

×
Subiecte în articol: observator masina