Loteria olandeza a decis sa acorde 3,1 milioane de euro organizatiei ecologiste WWF pentru reconstructia ecologica a unui milion de hectare de terenuri agricole abandonate din Delta Dunarii si Muntii Carpati.
Initiativa, denumita "Rewilding Europe", a fost demarata de WWF-Olanda, Wild Wonders of Europe si ARK Nature. Aria de implementare include cinci regiuni pilot din Europa: Carpatii de Est (Polonia, Slovacia si Ucraina), partea vestica a peninsulei Iberice (Spania si Portugalia), Velebit (Croatia), Delta Dunarii (Romania si Ucraina) si Carpatii de Sud (Romania). Printre obiectivele proiectului se numara si reintroducerea in salbaticie a ierbivorelor mari si deschiderea de noi oportunitati pentru dezvoltarea unor ecosisteme functionale ca si baza pentru noile economii rurale, in care natura va trebui sa reprezinte principalul motor, potrivit unui comunicat WWF.
Peste 500.000 ha vor fi introduse in proiect . "Rewilding Europe" va lucra indeaproape cu organizatii locale, autoritati, oameni de afaceri si proprietari de terenuri, nu doar pentru a crea noi zone de natura salbatica, ci si pentru a dezvolta o economie sustenabila si care are la baza natura. In urmatorii trei ani, alte cinci zone pilot din Europa vor fi incluse in proiect, fiecare dintre acestea avand o suprafata de cel putin 100.000 hectare. In Europa se gasesc zeci de milioane de hectare de terenuri abandonate. Un studiu recent al Institutului European pentru Politici de Mediu arata ca suprafata acestora va creste, ajungandu-se la aproximativ 30 milioane de hectare, pana in anul 2020. Daca nu se vor lua masuri, exista riscul sa se creeze o Europa bazata pe agricultura intensiva pe terenuri fertile, pe de o parte, si paduri si tufaris abundent in zone mai putin productive, pe de alta parte. Acest fenomen va conduce la o pierdere semnificativa a multor specii de plante si animale, precum si a unor peisaje geografice foarte apreciate de catre cetatenii Europei. O solutie simpla la aceasta problema o reprezinta crearea de ecosisteme functionale, populate de un numar suficient de animale mari si reintroducerea in salbaticie a unor specii. Populatiile echilibrate de ierbivore mari reprezinta elementul- cheie pentru conservarea spatiilor semi-deschise. 50% din veniturile brute ale Loteriei Nationale Olandeze sunt directionate catre dezvoltarea proiectelor pilot in beneficiul comunitatii. Multumita oamenilor care joaca la loto, o suma record a fost donata organizatiilor non-profit care activeaza in domeniul mediului in Olanda si in strainatate. Incepand din 1996, ARK Nature a primit 14,1 milioane de euro din partea Loteriei.